Primele declaratii ale lui Eduard Novak, dupa ce a preluat mandatul la MTS: "M-am saturat ca dupa fiecare competitie sa fim dezamagiti!" Cu cine tine noul ministru
Eduard Novak, noul ministrul al Tineretului si Sportului si fostul sef de la MTS, Ionut Stroe, au sustinut o conferinta de presa miercuri in care au discutat despre problemele sportului romanesc.
La sediul ministerului, Novak si-a preluat mandatul de ministru al Tineretului si Sportului intr-o ceremonie unde a fost prezent si Ionut Stroe. Predecesorul sau i-a urat succes noului ministru.
"Vreau sa le multumesc tuturor celor cu care am lucrat in acest an. Astazi inchei un mandat, o perioada dificila. A fost un privilegiu sa conduc Ministerul Tineretului si Sportului. Ma bucur ca succesorul meu este un om cu care am lucrat foarte bine. Va fi garantia continuitatii.
Exista perspective reale, concrete. Ii doresc sa fie ministrul care inchide aceasta pandemie, care ne-a afectat atat de mult. Ii doresc sa fie ministrul care redeschide stadioanele pentru accesul spectatorilor si care organizeaza cu succes Euro 2021 la Bucuresti. Este pe care performantele sportive il recomanda si care a reformat Federatia Romana de Ciclism", a declarat Stroe.
Novak a parut increzator si spera ca Romania sa obtina rezultate pozitive la competitiile viitoare la care va participa.
"In primul rand, sunt foarte onorat si respect aceasta pozitie pe care am dobandit-o de ieri. Ii multumesc lui Ionut Stroe ca si-a dat toata silinta, chiar daca a trecut printr-o perioada foarte grea a suportului romanesc.
Sper ca pandemia se va termina si vom putea sa ne desfasuram activitatile cum ne dorim. M-am saturat ca, dupa fiecare competitie, sa fim dezamagiti, sa ne aducem aminte de vechile performante. Trebuie sa avem un sistem in care sportul romanesc sa prinda aripi din nou. Marile performate nu se pot face fara tineret", a declarat noul sef de la MTS.
Noul ministrul al Tineretului si Sportului a declarat ca va merge la serviciu cu bicicleta si ca Ungaria este un model demn de urmat.
"Voi veni la Minister si cu bicicleta. Incerc sa ii fac si pe angajati sa vina", a spus noul ministru razand.
"Da, Ungaria poate fi un model. Trebuie sa constientizam ca nu avem un buget foarte mare. Trebuie sa ne gandim care sunt sporturile prin care putem obtine cele mai multe medalii. Trebuie sa facem o prioritizare, deoarece nu putem sa sprijinim toate federatiile", a spus Eduard Novak.
De asemenea, la finalul conferintei de presa Eduard Novak a spus razand ca este fan al echipei Csikszereda.
"Tin cu Csikszereda Miercurea Ciuc", a mai declarat Novak.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News