EXCLUSIV ”Prințul” Cristea a vorbit sincer despre relația sa cu afaceristul Cristi Borcea și a tras o concluzie: ”Ofer un sfat tinerilor fotbaliști”

”Prințul” Cristea a vorbit sincer despre relația sa cu afaceristul Cristi Borcea și a tras o concluzie: ”Ofer un sfat tinerilor fotbaliști” Fotbal intern

Adrian Cristea a fost invitatul emisiunii Emoții Europene marți dimineață, care a fost transmisă în regim LIVE pe www.sport.ro, dar și pe VOYO.

În perioada 2005 - 2011, ”Prințul” Cristea a fost legitimat la Dinamo. A bifat 198 de apariții pentru ”câini”, unde a marcat de 30 de ori. Pe deasupra, fostul internațional român cu nouă prezențe la prima reprezentativă și-a trecut în cont și 11 assist-uri la echipa din ”Groapă”.

”Prințul” Cristea a vorbit sincer despre relația sa cu afaceristul Cristi Borcea și a tras o concluzie: ”Ofer un sfat tinerilor fotbaliști”

În acele momente, patron la Dinamo era Cristi Borcea. Adrian Cristea a susținut că omul de afaceri l-a plăcut mult, dar a și dezvăluit că procentele dintr-un viitor transfer pe care le deținea Poli Iași, fostul său club, l-au împiedicat în a prinde un transfer în străinătate.

”Nea Cristi mă plăcea foarte mult. Eu eram al lui Dinamo și nu prea eram băgați în seamă. Am avut oferte, dar părerea mea e că m-a tras în jos foarte mult faptul că aveam 50-50 cu Iași. 

Știți cum e la Dinamo, club mare, să vină ofertă, 2-3 milioane, să le dea celor de la Iași un milion jumătate. Cei de la Iași nu renunțau, că au încercat să le spună. 

Dau un sfat tinerilor fotbaliști, să nu se ducă la un club dacă fostul club păstrează procente. Te încurcă, dar primești un salariu mai bun și nu te mai gândești. Au încercat să le dea celor de la Iași 200-300 de mii, dar se gândeau și ei să ia un milion. Așa trec ofertele. 

Când vine un club de afară, trebuie să facă totul rapid, că nu așteaptă nimeni. Nu așteaptă nimeni după tine, sunt atâți jucători pe care îi pot lua”, a spus Adrian Cristea la Emoții Europene.

VIDEO Emisiunea integrală cu Adrian Cristea la Emoții Europene

Cifrele lui Adrian Cristea

”Prințul” Cristea a debutat la nivel de seniori la Politehnica Iași în 2003. În ianuarie 2005 s-a transferat la Dinamo, unde a evoluat șase ani, ca în ianuarie 2011 să ajungă la ”U” Cluj, iar după o escapadă la ”șepcile roșii” să semneze cu Petrolul Ploiești în iulie 2012.

A urmat episodul Standard Liege pentru Adrian Cristea, fiind sub formă de împrumut la echipa din Belgia pentru un sezon. După ce s-a întors în România, ”Prințul” a semnat cu FCSB, iar în septembrie 2014 s-a transferat la Concordia Chiajna, unde și-a încheiat cariera doi ani și jumătate mai târziu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!