Probleme mari pentru Olimpia "U" Cluj. Supercampioana din fotbalul feminin, șanse mici să-și apere titlul în acest sezon
FC "U" Olimpia Cluj ocupă locul al treilea în play-off-ul Superligii feminine de fotbal.
Olimpia Cluj, la 9 puncte în spatele lui Poli Timișoara!
Lider este Politehnica Timișoara, care are 38 de puncte acumulate, fiind urmată de FCV Farul Constanța (29p), FC "U" Olimpia Cluj-Napoca (26p) și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (24 puncte). În prima etapă din play-off, clujencele au pierdut meciul de pe teren propriu cu Farul, scor 1-2, în timp ce bănățencele au învins lejer pe Csikszereda (3-0).
În campionat mai sunt programate încă 11 etape, dar misiunea Olimpiei de a-și menține titlul de campioană cucerit în sezonul trecut va fi foarte dificil, dacă nu va învinge pe Poli Timișoara, în derby-ul programat pe 17 martie, la Baza "Știința" din orașul bănățean.
Este de 12 ori campioană a României
FC Universitatea Olimpia Cluj-Napoca este un club înființat în iulie 2010 sub denumirea CFF Olimpia Cluj și a început o colaporare cu FC Universitatea Cluj în 2018. Echipa a devenit imediat o forță în fotbalul feminin românesc, câștigând 12 titluri de campioană națională și 8 trofee Cupa României.
"Studentele" au dominat competițiile interne, indiferent dacă contracandidatele au fost ASA Tg. Mureș, Real Craiova, CFR Timișoara, Heniu Prundu Bârgăului, Navobi Iași, Vasas Femina, Fortuna Becicherecu Mic, Universitatea Galați sau Carmen București, dar sezonul actual pare să fi adus un final pentru supremația formației ardelene.
Timișoara și Constanța au loturi valoroase
Poli Timișoara, cu Teodora Meluță, Claudia Bistrian, Nikoleta Kurja, Dimitra Ivanova (Bulgaria), Dyana Dawood (SUA) pe teren și cu fostul selecționer Mirel Albon ca manager general, este în acest moment favorită să devină noua campioană a României, în timp ce Farul, cu vedete precum Ioana Bortan, Laura Rus, Olga Iordăchiuși, Andreea Laiu, Claudia Chiper, Nadejda Colesnicenco, Tabita Croitoru sau Nicoleta Deca, ar putea să o lase pe Olimpia și fără titlul onorific de vicecampioană.
Clujul și Timișoara se vor întâlni și în Grupa A a Cupei României, din care mai fac parte Banat Girls și Csikszereda Miercurea Ciuc. Anul trecut, Carmen s-a impus în finala cu clujencele după un meci tensionat.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News