Promisiunea făcută de Zeljko Kopic după ce și-a prelungit înțelegerea cu Dinamo

Promisiunea făcută de Zeljko Kopic după ce și-a prelungit înțelegerea cu Dinamo Fotbal intern

Dinamo s-a salvat de la retrogradare după ce a trecut de Csikszereda în barajul de promovare/menținere în prima ligă.

Odată cu această performanță, contractul croatului de pe banca lui Dinamo s-a prelungit automat, iar conducerea clubului din "Groapă" l-a confirmat în funcție.

Zeljko Kopic (46 de ani) anunță că Dinamo se va întări masiv în vară și că va arăta altfel în sezonul viitor.

"Aş vrea să vorbesc despre transferurile din iarnă. Prima problemă a fost despre regulile FRF, câţi străini putem avea în lot, dar şi cum ne puteam îmbunătăţi echipa. Mulţi jucători români nu au dorit să râmănă, echipa nu era bine în clasament.  Mulţi jucători străini s-au temut să vină din cauza poziţiei în clasament, a faptului că echipa era în insolvenţă sau pentru că nu ştiau prea multe de Superliga. Am avut problleme cu accidentările, presiunea era uriaşă, am primit multe goluri pe final de meci şi am pierdut puncte. Cred că la primul meci din baraj am fost mai buni, am marcat, dar în al doilea meci nu am jucat bine, nu a fost aşa cum Dinamo trebuia să joace. Dar am rămas în Superliga şi am meritat acest lucru. Pe viitor va trebui să ofer mai multe minute tinerilor jucători. vreau să construiesc Dinamo cu mai multe minute pentru tinerii jucători. 

Am ştiut unde vin, ştiam ce înseamnă Dinamo, ce club mare este, ce mulţi oameni trăiesc pentru acest club. Dar după 6 luni când vezi oamenii care vin peste tot, când ai 30.000 de oameni la stadion, înţeleg şi simt situaţia mai bine. Am o responsabilitate mare şi tot ce facem de astăzi este să facem un Dinamo mai bun. Echipa s-a luptat în ultimele sezoane şi nu putem schimba totul pentru noapte, dar ne putem asigura că vom progresa", a spus Kopic la conferința de presă.

Jucătorii care au dus greul în lupta pentru salva, aduși de Kopic la Dinamo

Kopic a numit mai mulţi jucători care au venit la Dinamo la recomandarea sa şi a spus că nu a discutat cu Denis Politic despre o eventuală plecare. "Velkovski, Palici, Milanov, Edy Gnahore...îi cunosc, au venit şi la recomandarea mea. facem analize, vom vedea cine pleacă şi cine rămâne. Nu avem director sportiv, nu am spus că vreau să fie unul din Croaţia.Nu am discutat cu Denis Politic, este un jucător sub contract, are potenţial, este un jucător fantastic şi este sub contract cu noi".

Dinamo va transfera doar jucători care să o poată duce în top, promite Kopic: "Puţină lume a crezut când am venit că putem rămâne în Superliga. Dar eu am crezut şi am muncit pentru asta, am dat totul să ating acest scop. Pe viitor, important este să dăm totul ca Dinamo să devină mai bună. Suporterii s-au săturat de situaţia din ultimele sezoane. Respect România, respect Dinamo. Ştiu că parte din ADN-ul Dinamo trebuie să fie jucători români, dar în final contează calitatea. Dacă vom găsim jucători români cu acest ADN, va fi foarte bine. Ştiu că ţinta noastră este să luptăm pentru primele 6 locuri, dar mai mult oamenii trebuie să simtă că Dinamo devină mai bună, că este pe drumul cel bun", a adăugat tehnicianul dinamovist.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!