E suficient să te uiți la interviurile acordate de diverși antrenori și jucători, după meciurile din Superliga noastră, ca să înțelegi ce înseamnă „limbajul de lemn“ și înșiruirea unor banalități.

În acest peisaj, în care să bați câmpii a devenit o abilitate ridicată la rang de artă – Răzvan Burleanu e imbatabil la acest capitol! – faptul că sunt, totuși, și oameni ca Mirel Rădoi (43 de ani) reprezintă o excepție fericită de la regulă. Pentru că Rădoi, în mai toate aparițiile sale publice, are meritul de a vorbi simplu, pe înțelesul tuturor, spunând lucrurilor pe nume. Fie că ține un discurs despre fotbal sau despre ce trebuie să faci, ca să-ți crești șansele de a reuși în viață. 

Despre acest al doilea capitol a rostit acum Rădoi un discurs admirabil în fața elevilor de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu“. Acțiunea a fost organizată de clubul Universității Craiova, unde Rădoi e antrenor principal. La ea, au mai participat și câțiva jucători și oficiali ai oltenilor. 

Prim-planul a fost „furat“ însă de Rădoi al cărui discurs poate fi citit, parțial, în rândurile de mai jos.

„Să nu credeți că toți oamenii vă vor binele!“

Mă uit la voi, vă văd foarte tineri și vă spun că eram cumva împins între ceva ce îmi plăcea foarte mult și un lucru care îmi plăcea mai puțin. Eram împins între sport și școală. Dar mai târziu mi-am dat seama că cele două lucruri, adică sportul și școala, trebuie să meargă împreună. Altfel, o să aveți de suferit, la fel cum am avut și eu mai tâziu... Să înveți limba engleză în aeroport, între avioane, e foarte dificil! Deci, lucrurile astea trebuie să meargă împreună, indiferent de ce o să alegeți mai târziu să continuați să faceți: către sport sau către școală sau către meseria pe care o veți aborda. Un singur lucru vă pot spune, că e foarte greu să reușiți în domeniul în care activați fără să aveți pasiune, determinare și sacrificiu“, a fost primul fragment din discursul lui Rădoi.

Nu va fi deloc ușor, nu vă așteptați că cineva va veni să vă ofere ce vreți să faceți. Fără să vină din partea voastră o doză de pasiune... Care din punctul meu de vedere trebuie să fie cea mai mare doză, cel mai mare procentaj trebuie să fie cu pasiunea! La mine, când plecam de la școală, până seară nu exista decât minge! Că am avut și doza de noroc din partea Celui de Sus, e posibil... Aici m-a îndreptat, aici am ajuns și pentru asta n-am cum să nu fiu recunoscător. Dar fără pasiune e greu să realizați ceea ce vă doriți“, a continuat antrenorul Universității Craiova.

Pasiune, determinare și sacrifiu. Pentru mine, sunt trei reguli de aur. Să nu va așteptați să dați de persoane care vă vor încuraja mereu. Să nu credeți că toți oamenii vă vor binele! Nu vreau să sune ca și cum v-aș pune în gardă, dar asta înseamnă viața. Lucrurile nu par să fie în regulă de multe ori. Uneori, se întâmplă lucruri cu care nu suntem de acord. Ca să vă fie ușor să treceți prin astfel de situații să nu lăsați ceea ce aveți în interior să se vadă la exterior! Și să abordați o astfel de situație cu zâmbetul pe buze“, le-a mai transmis Rădoi elevilor din fața sa.

VEZI, INTEGRAL, DISCURSUL LUI MIREL RĂDOI