SPECIAL Rădoi, între lumini și umbre: revenirea sa, la Craiova, îl pune în fața unui moment de răscruce

Rădoi, între lumini și umbre: revenirea sa, la Craiova, îl pune în fața unui moment de răscruce Fotbal intern

Ajuns la 43 de ani, fostul mijlocaș defensiv a primit, ca antrenor, mai multe oportunități majore, la care alți tehnicieni nu ajung într-o carieră întreagă.

Mirel Rădoi a fost un etalon al seriozității, ca jucător, iar ca antrenor s-a remarcat printr-un discurs cu mult bun simț. 

Din păcate pentru Rădoi, ce lipsește din CV-ul său, ca antrenor, e o perioadă prelungită în care să fi mers din succes în succes. De fapt, exceptând mandatul său de selecționer la România Under 21, când a reușit acel European fantastic din 2019, încununat cu semifinală și o calificare ulterioră la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în rest, Rădoi a avut mai multe eșecuri.

Și s-a remarcat prin unele decizii luate „la cald“, cum au fost plecările sale de la FCSB, în 2015, dar și de la Craiova lui Rotaru, în 2022. Probabil, de aceea, Cosmin Olăroiu a făcut acum o declarație elocventă pentru Pro TV și sport.ro: Mirel e un antrenor foarte bun. Tot ce i s-a întâmplat până acum în această carieră reprezintă lecții din care el a învățat și care îl vor ajuta. Și, probabil, va deveni unul dintre cei mai buni antrenori români“.

La Craiova, îl va revedea pe Cîrțu

Când și-a încheiat precedentul mandat în Bănie, în decembrie 2022, Rădoi a intrat într-un conflict zgomotos cu Sorin Cîrțu (foto, sus). În care a implicat-o și pe soția acestuia, pe motiv că și-ar fi dat cu părerea despre jocul echipei!

Am văzut ce a zis nea Sorin (n.r. – Sorin Cîrțu, președintele clubului), că FC U Craiova (n.r. – echipa lui Mititelu) merita să câștige partida cu noi. Din punctul meu de vedere, cred că s-a uitat la altă partidă. Am avut ocaziile alea, am avut 65% posesie, am avut șuturi la poartă. Înseamnă că antrenăm degeaba. Semnalele sunt altele din partea clubului, femeile vorbesc despre fotbal (n.r. - soția lui Sorin Cârțu), despre ce se întamplă la Craiova. Eu nu accept prea multe semnale. Mă gândesc să rezolvam problemele. Dacă avem ceva de spus, atunci să ne spunem față în față ca bărbații, nu la televizor. Declarațiile venite din interior au destabilizat echipa“, a tunat Rădoi, după care, la foarte scurt timp, și-a anunțat demisia de la Craiova lui Rotaru.

Văzând declarațiile lui Rădoi de la televizor, Sorin Cîrțu „a luat foc“ și l-a făcut praf pe Mirel, pe care l-a lansat în fotbal la Extensiv.

Rădoi e cea mai mare decepţie pe care am avut-o! Pentru că nişte oameni avizaţi îşi dau seama ca el vrea acum să mute discuţia de la obiectivele pe care nu le-a îndeplinit. Să spui că a fost deranjat că am vorbit de o evidenţă... Rădoi are argumentele unui om mic! Nu mai vreau să aud numele lui. Îl rog să nu-mi mai pronunţe numele. Am meciuri antrenate în Liga 1 câte antrenamente n-are el făcute. Chiar nu ţi-e ruşine? Ce tot ne ameninţi că ai bani. Ai banii din ce ai jucat, nu din antrenorat. Te-am angajat, ca să antrenezi, nu ca să ne spui câţi bani ai. Nu mai vreau să aud asta. E ultima dată când îi pronunţ numele lui Rădoi. Şi îl sfătuiesc să uite de existenţa mea“, a tunat Cîrțu.

Ulterior, odată cu trecerea timpului, Rădoi și Cîrțu s-au împăcat. Dovadă și faptul că acum, când a aflat de iminenta revenire a lui Mirel, la Craiova, președintele oltenilor a salutat această mutare.

Decizia e la Rotaru (n.r. – patronul Craiovei, Mihai Rotaru). Rădoi, la momentul respectiv, când a plecat de la noi, a lăsat o treabă neterminată. Și e bine, dacă se ajunge la soluția cu Rădoi acum. Are o revanșă de luat. A trecut pe lângă o mare performanță, aceea de a merge în cupele europene. A lăsat o impresie bună în ceea ce privește calitatea muncii“, a spus Cîrțu, la Digi Sport.

Rădoi, eșecuri la ultimele echipe

Revenind la Rădoi, iminenta sa instalare la Universitatea Craiova îl va readuce în prim-plan, după niște eșecuri profesionale.

După ce a plecat din Bănie, el a lucrat exclusiv în zona arabă. Cu rezultate modeste, după cum se poate vedea mai jos:

*Al-Tai (Arabia Saudită) – 13 meciuri, 4 victorii, 4 egaluri, 5 înfrângeri

*Al-Bataeh (Emiratele Arabe Unite) – 14 meciuri, 4 victorii, 4 egaluri, 6 înfrângeri

*Al-Jazira (Emiratele Arabe Unite) – 7 meciuri, 1 victorie, 1 egal, 5 înfrângeri

De remarcat că, după plecarea de la Craiova, Rădoi are mai multe înfrângeri decât victorii! Mai mult, dacă rezultatele sale modeste, la Al-Tai și la Al-Bataeh, pot fi puse pe seama faptului că echipele respective sunt mici, fără tradiție la nivel local, în schimb, la Al-Jazira nu mai poate fi vorba de așa ceva. Această grupare e printre cele mai bogate din Orientul Mijlociu și, totuși, mandatul lui Rădoi aici a fost extrem de scurt, cu rezultate proaste.

Tocmai de aceea, având în vedere ce a făcut la marile echipe pe care le-a pregătit, e lesne de înțeles că această oportunitate, la Craiova, poate fi una dintre ultimele șanse pentru Rădoi de a mai pune un succes lângă cel pe care l-a avut la naționala de tineret în 2019. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!