Rapidistii au pozat in haine de epoca langa un „Ferrari al locomotivelor cu aburi”! Cum au sarbatorit 96 de ani de la infiintarea clubului
Jucatorii si suporterii de la Rapid au sarbatorit intr-un mod inedit implinirea a 96 de ani de la infiintarea clubului.
Pe 25 iunie 2019, suflarea rapidista a sarbatorit 96 de ani de la infiintare clubului. Daca FC Rapid 1923, echipa din Liga 2, a ales sa celebreze la sala din Giulesti cu meciuri demonstrative jucate impotriva nationalei artistilor, selectionatei suporterilor si Rapid Old-Boys, Rapid Frumosii Nebuni ai Giulestiului, clubul infiintat si sustinut financiar de cateva sute de suporteri de la Tribuna 2, s-a intors la origini. Jucatorii si fanii de la Rapid FNG au realizat o sedinta foto inedita intr-un depou de langa Bucuresti, in costume specifice anilor ’20, asemanatoare celor din celebrul serial tv „Peaky Blinders”, alaturi de o veche locomotiva cu aburi tip 150.139, supranumite „Ferrari al locomotivelor cu aburi”.
Clubul Rapid a fost fondat in ziua de 25 iunie 1923, sub numele de Asociatia Culturala si Sportiva CFR, de catre un grup de muncitori de la Atelierele Grivita, care s-au intalnit intr-una dintre salile scolii primare din cartierul bucurestean Grivita. Pe 28 octombrie 1923, echipa a jucat primul sau meci, impotriva celor de la Unirea Timisoara, pe care l-a pierdut cu 8-4. De-a lungul timpului, clubul a castigat 3 titluri de campioana (+ Cupa Basarabia, in 1942, campionat de razboi nerecunoscut oficial de FRF), 13 Cupa Romaniei, 4 Supecupa Romaniei si 1 Cupa Ligii. La nivel international, giulestenii au castigat Cupa Balcanica (1964, 1966), Campionatul European Feroviar (1968), au ajuns in finala Cupei Europei Centrale (1940, nedisputata din cauza inceperii celui de-Al Doilea Razboi Mondial) si au atins sferturile de finala ale Cupei UEFA (2005-2006).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News