Hakim Abdallah, atacantul lui Dinamo, a oferit un răspuns diplomatic în momentul în care a fost întrebat despre un potențial transfer la rivala FCSB.
Gigi Becali și-a declarat public intenția de a aduce un nou atacant la FCSB, iar Abdallah a fost întrebat dacă ar da curs unei eventuale oferte venite din partea campioanei României în condițiile în care patronul roș-albaștrilor și-a manifestat interesul pentru jucătorul ofensiv al lui Dinamo.
Hakim Abdallah, pe lista FCSB-ului
"Sunt concentrat să joc bine. Am început bine sezonul, dar după aceea m-am accidentat, am ratat câteva meciuri şi, chiar după ce am revenit, nu am făcut-o la nivelul meu obişnuit.
Vreau să dau maximum pentru acest club. M-am întors, sunt fericit, vreau să revin la nivelul meu obişnuit", a spus Hakim Abdallah, potrivit as.ro.
Hakim Abdallah (26 de ani) a strâns 15 meciuri în tricoul lui Dinamo în acest sezon, reușind să marcheze două goluri și să ofere trei pase decisive.
500.000 de euro este cota de piață a fotbalistului sosit în România în vara anului 2023, potrivit site-urilor de specialitate.