Reacția lui Gică Popescu după decizia TAS în cazul Farului 

Reacția lui Gică Popescu după decizia TAS în cazul Farului  Fotbal intern
Farul Constanţa a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal a României după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, pe teren propriu, la Ovidiu, în ultimul meci din etapa a 24-a.

După victoria care i-a urcat pe "marinari" din nou pe primul loc al clasamentului din Superliga, marți dimineața FRF a anunțat o veste bună pentru echipa patronată și antrenată de Gică Hagi - citiți AICI. 

Președintele formației Farul, Gică Popescu, și-a exprimat satisfacția în urma deciziei adoptată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. 

Fostul căpitan al Becelonei spune că gruparea sa a avut o apărare bună la TAS. 

"A fost o zi bună, cea de ieri. Am câștigat și am primit vestea de la TAS. Pentru noi nu a fost o surpriză, cu toate că ne-am bucurat foarte mult, dar lucrurile erau clare. Am avut o apărare bună la TAS, am explicat cum s-au desfășurat lucrurile și decizia a venit în favoarea noastră.

Nu avea de ce să fie altfel, cei de la TAS au înțeles și probabil vor înțelege ți cei de la UEFA că așa este. Acum rămâne să ne și calificăm în cupele europene. Locul din clasament este cel care contează acum. Obiectivul pe care ni l-am propus a fost îndeplinit și ce vine de acum e bonus", a declarat Gică Popescu, la Digi Sport.

Tribunalul Arbitral al Sportului a emis în cursul zilei de luni, decizia în cazul privind licenţa de pariticipare în competiţiile europene a clubului Farul Constanţa, iar în urma analizei argumentelor clubului şi ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB, informează frf.ro.

În ceea ce priveşte licenţa de participare a Farului Constanţa în competiţiile europene, UEFA o va reanaliza ţinând însă cont de prevederile deciziei TAS, notează frf.ro.

Clubul nu a primit anul trecut licenţa de participare în cupele europene, după realizarea fuziunii dintre Farul şi Viitorul, iar clubul patronat de Gheorghe Hagi a contestat decizia.

Farul a făcut apel la TAS, după ce comisia UEFA a considerat că a existat o fuziune Viitorul-Farul din care a rezultat un club nou, iar acesta nu are dreptul să participe în cupele europene în primii trei ani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!