Reacția lui Ladislau Boloni înaintea zilei în care FRF îl va anunța selecționer pe Edi Iordănescu 

Reacția lui Ladislau Boloni înaintea zilei în care FRF îl va anunța selecționer pe Edi Iordănescu  Fotbal intern

Răzvan Burleanu a negociat zilele trecute intens cu Edi Iordănescu, iar fostul antrenor de la CFR și FCSB a fost convins să preia prima reprezentativă.

Înainte să atace "pista" Edi Iordănescu, oficialii FRF i-au făcut pressing lui Ladislau Boloni, antrenor cu experiență, a patra variantă a celor de la Casa Fotbalului după Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu. 

Boloni i-a așteptat pe Burleanu și Stoichiță la Nisa, apoi a sosit în țară pentru o nouă rundă de negocieri. S-au vehiculat mai multe variante din cauza căroră Boloni n-ar fi acceptat propunerea, dar până azi nu oferise nicio declarație. 

În cele din urmă, cu un aer misterios, fostul mare mijlocaș al Stelei a lăsat să se înțeleagă că va explica pe larg de ce nu va prelua reprezentativa tricoloră.

Boloni spune că e la Odorheiu Secuiesc

”Sunt încă în țară, acum sunt într-un loc foarte frumos, la Odorheiul Secuiesc, este un loc foarte plăcut. Da, voi organiza o conferință de presă, dar nu știu să vă zic data fiindcă nu am stabilit-o încă. Cu puțină imaginație, puteți să vă dați seama când urmează să fie”, a declarat Boloni, potrivit playsport.ro.

Ladislau Boloni nu ar fi fost de acord cu o serie de clauze impuse în contract de cei de la FRF, astfel că Burleanu și colegii lui s-au orientat către Edi Iordănescu.

"Sunt șanse foarte mari, mai multe nu pot să spun. Toate detaliile le va oferi Mihai Stoichiță. Tot ce pot să spun este că-mi doresc foarte mult, de aceea sunt aici", a declarat Edi Iordănescu, sâmbătă, la ieșirea din sediul FRF.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!