Golul formaţiei giuleştene a fost înscris de Aaron Boupendza în minutul 12, din penalty.

Marius Şumudică a început partida cu următorul unsprezece: Aioani - Onea, Săpunaru, Paşcanu, Borza - Christensen, Vulturar, Emmers - Dobre, Boupendza, Petrila. Au mai intrat Micovschi, Kait, Ignat, Bădescu, Braun, Manea, Grameni, Gojkovic, Burmaz şi Pop.

Primul meci oficial al echipei FC Rapid din 2025 este programat la 20 ianuarie, pe teren propriu, cu Poli Iaşi, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.

Marius Șumudică, impresionat de Ulsan HD

Tehnicianul giuleștenilor a declarat că este mulțumit de jocul echipei, observând lucrurile care mai trebuiesc îmbunătățite.

"Am întâlnit o echipă foarte bună, o echipă avansată din punctul meu de vedere. Se pregătesc pentru Champions League-ul Asiei. Vor fi prezenți la Cupa Mondială a Cluburilor. A fost un amical tare. Nu îmi aduc aminte, în cariera mea, o echipă care să joace atât de simplu, să joace atât de disciplinat și să paseze atât de bine.

Eu, în 90 de minute, nu am văzut un jucător care să facă o greșeală din punct de vedere tehnic. Au avut intensitate. A fost un joc bun, din care avem de învățat. Mai sunt chestiuni de pus la punct, dar nu trebuie să ne raportăm la un meci de genul acesta. Am întâlnit un adversar puternic. Am început mai greu. În repriza a doua am arătat mai bine. Important e că am ieșit fără accidentări și ne-am dat seama ce mai avem de îmbunătățit.

Ok, adversarul a avut posesia, dar nu a avut situații extraordinare. Am avut și noi ceva pe acolo, dar, una peste alta, cred că e un rezultat corect și trebuie să muncim mai mult. Tiki-taka au jucat. Nu făceau mai mult de două atingeri. Tot timpul aveau soluții. E o echipă foarte bine lucrată. Sunt de trei ani la rând campionii Coreei de Sud. La noi, în campionat, cu siguranță s-ar bate la câștigarea titlului", a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.