Reacție dură a lui Gheorghe Mustață după ce Ogăraru l-a comparat cu Barabas: „Să se roage să nu ajungă și el la coteț!”

Reacție dură a lui Gheorghe Mustață după ce Ogăraru l-a comparat cu Barabas: „Să se roage să nu ajungă și el la coteț!” Fotbal intern

Liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustață, a reacționat dur după ce la George Ogăraru, antrenor coordonator al Academia CSA Steaua, l-a comparat cu personajul biblic Barabas.

Conflictul dintre cei doi a plecat de la o declarație a lui Mustață, care a susținut că în perioada următoare ar putea apărea în spațiul public informații care ar putea să le dea mari bătăi de cap mai multor oficiali de la Steaua, inclusiv lui George Ogăraru.

„Eu zic că e bine ca George Ogăraru să stea liniștit și să nu mă mai provoace sau să mă jignească pe mine. Până acum eu am zis să fiu băiat finuț cu el, iar dacă am spus una sau alta despre el totuși am făcut-o în limita bunului simț. Nu l-am jignit, așa cum a făcut-o el în postarea aia de pe Facebook. Îi transmit să fie atent la toată activitatea lui din Ghencea și să se roage să nu ajungă și el la coteț. Acolo e tare greu. Iar la ce vorbește George lumea despre tine, s-ar putea să ajungi și pe la coteț într-o bună zi. Eu știu ce vorbește lumea în Ghencea despre tine.

Vezi că se spun multe lucruri despre activitatea ta de la centrul de copii și juniori, unii te acuză deja că l-ai distrus, iar tu știi bine că eu pot afla multe. Am și eu oamenii mei pe acolo pe la voi. Pe unele lucruri chiar le știu, dar nu vreau să le spun public acum.

Eu nu îți doresc să ajungi și tu la coteț, deoarece este tare greu pe acolo, iar dacă ajungi și tu pe acolo, o să vezi cât de repede o să te rogi să fi și tu un Barabas liber. Momentan, mă opresc aici și sper că ai înțeles că nu doresc să fac cu tine circ prin presă”, a spus Mustață.

Gheorghe Mustață, revoltat de salariile care se plătesc la CSA Steaua

FCSB nici nu vor să audă despre o eventuală promovare a CSA în Liga 1, iar Gheorghe Mustață se arată revoltat de banii care se cheltuie cu salariile la clubul Armatei.

„Ne gândim să trimitem adrese către Ministerul Apărării și către Guvern. E revoltător să se mărească bugetul pentru Armată la 2% din PIB pentru ca oameni precum Ogăraru, Miu și Hamutovski să primească salarii de peste 3.000 de euro pe lună”, spunea Mustață în urmă cu aproape două săptămâni - mai multe detalii AICI.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!