Toţi cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam sunt aşteptaţi la Arena Naţională, sector VIP, marţi, începând cu orele 14.00, a anunţat Alexandra, soţia fostului portar.

A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat sa treacă, dar din pacate zbuciumul lui s-a oprit azi, 02.12.2024. Toţi cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi la Arena Naţională, sector VIP, marţi 03 decembrie, începând cu orele 14.00. Alexandra şi Julianne Duckadam”, se arată în mesajul soţiei şi fiicei lui Duckadam.

Potrivit news.ro, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, a murit, luni, la 65 de ani, iar vestea dispariției sale a făcut înconjurul lumii. Potrivit gsp.ro, inclusiv Real Madrid a luat decizia de a se implica în acțiunea de marți de pe Arena Națională.

Concret, deținătoarea Ligii Campionilor va trimite o coroană de flori pe Arena Națională. Acest demers a fost intermediat de fan-clubul Realului în România, Dacia Blanca.

Din păcate, domnului Duckadam îi era frică de avion și n-a apucat să vină la meciuri ale Realului. A fost invitat, însă nu voia să meargă cu avionul. A fost invitat la lojă, lângă Florentino Perez, dar, din păcate, n-a putut. Asta e povestea”, a spus Sorin Barbu, membru fondator Dacia Blanca, pentru sursa citată.