Replica lui Mihai Stoica pentru Florin Talpan

Replica lui Mihai Stoica pentru Florin Talpan Fotbal intern

FCSB a primit acceptul să închirieze stadionul „Steaua” din Ghencea.

Iar Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a explodat pe rețelele social media. Talpan a scris un mesaj lung și stufos în care l-a atacat pe Gigi Becali, dar și întreaga situație în care FCSB a primit acceptul să închirieze Ghencea.

Replica lui Mihai Stoica pentru Florin Talpan

Mihai Stoica, managerul general FCSB, i-a răspuns lui Florin Talpan și a remarcat faptul că FCSB, din 2003 până în prezent, e clubul cu cele mai multe calificări în cupele europene. 

„Speţa asta, că tot repetă cuvântul 'speţă' mă duce cu gândul că ar trebui o comisie de expertiză medicală, pentru ca ceea ce se scrie aici este uluitor.  Cum adică să spui că cineva datorează, când nu există nicio hotărâre? 

Cum să spui că echipa asta nu are performanţă? Din 2003 încoace, nu există nicio echipă în Europa de Est cu mai multe meciuri în cupele europene. Din 2003, echipa asta are 20 de calificări din 20 posibile în cupele europene. Înainte, obiectivul era calificarea în cupele europene.

Talpan susţine că stadionul trebuie să producă pagubă. Apăraţi Armata? Ministerul Apărării Naţionale, asta e armata, şi spune Talpan apăraţi Ministerul Apărării, adică apăraţi armata. Sunt mâhnit, cred că are probleme mari”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.

Florin Talpan a răbufnit, după ce s-a aflat că FCSB - Dinamo se va juca în Ghencea

Florin Talpan a scris un mesaj pe rețelele social media în care a expus faptul că documentul trimis de FCSB ar fi o cerere „mascată” inițiată de patronul echipei, Gigi Becali, de a câștiga palmareul Stelei București.

TOATĂ DECLARAȚIA, AICI

Reacția lui Gheorghe Mustață, după ce FCSB ar fi primit acceptul să joace pe Ghencea

Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a vorbit pentru Sport.ro și a remarcat faptul că e un lucru foarte bun, pentru că s-ar fi luat decizia ca gruparea „roș-albastră” să poată închiria stadionul din Ghencea.

„E o normalitate, e un lucru foarte bun. E o normalitate nu doar pentru Steaua (n.r. FCSB), cât și pentru alte echipe. Steaua (n.r. FCSB) întotdeauna umple stadioanele. Nu doar pe Ghencea. Mai ales la meciurile cu Dinamo!”, a spus Gheorghe Mustață pentru Sport.ro.

Ultimul meci pe care FCSB l-a jucat în Ghencea a fost în urmă cu mai bine de opt ani. „Roș-albaștrii” o învingeau în 2015 pe Viitorul Constanța cu 4-1, pe 22 martie 2015.

FCSB, în perioada de mercato

Veniri - Damjan Djokovic (33 de ani / mijlocaș central / Croația, Olanda / Al Raed Buraidah / liber de contract), Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / FC "U" Cluj), Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / Chindia), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Poli Iași), Ovidiu Horșia (22 de ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), Mihai Lixandru (21 de ani / închizător / România / CS Mioveni), Andrei Pandele (19 ani / mijlocaș central / România / AS FC Buzău), Marian Botezatu (22 de ani / fundaș stânga / România / Foresta Suceava), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / Foresta Suceava), Daniel Toma (23 de ani / mijlcoaș central / România / CS Mioveni), Mihai Udrea (21 de ani / portar / România / Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Aurelian Ciuciulete (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FC Rapid 1923 / contract încheiat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / Rapid / contract încheiat), Jonaas Tamm (31 de ani / fundaș central / Estonia / contract încheiat), Boban Nikolov (28 de ani / mijlocaș central / Macedonia de Nord / contract încheiat), Billel Omrani (29 de ani / atacant / Algeria / contract încheiat), Deian Sorescu (25 de ani / mijlocaș dreapta / România / Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (23 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / "U" Cluj / împrumutat), Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / "U" Cluj / împrumutat), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Petrolul / împrumutat), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / CSM Alexandria / împrumutat) 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!