Retragerea CSA Steaua din campionat, cerută de președintele Federației. Cluburile Dinamo și Rapid, vizate și ele

Retragerea CSA Steaua din campionat, cerută de președintele Federației. Cluburile Dinamo și Rapid, vizate și ele Fotbal intern

Demers surprinzător făcut de președintele unei federații din România.

Ștefan Popescu, președintele Federației Române de Pescuit Sportiv, a trimis o adresă către Ministerul Apărării Naționale (MApN), solicitând retragerea CSA Steaua din competiții sportive. Motivul invocat este neconformitatea clubului cu legislația în vigoare, mai exact cu Legea nr. 69/2000 și Decizia ICCJ nr. 19/2023.

Potrivit lui Popescu, cluburile sportive aflate sub tutela ministerelor, precum CSA Steaua, Dinamo și Rapid, nu pot fi afiliate la federațiile sportive naționale, care sunt persoane juridice de drept privat. Afilierea lor este considerată contrară legii.

Notificarea trimisă de Popescu solicită MApN, potrivit Fanatik, dar și Ministerului de Interne și Ministerului Transporturilor, să dezafilieze cluburile sportive din subordinea lor de la federațiile sportive naționale. Alternativ, se solicită transformarea cluburilor în asociații sau fundații de drept privat, conform legislației în vigoare.

Popescu invocă Decizia ICCJ nr. 19/2023, care stipulează că federațiile sportive naționale se pot constitui doar din asociații și fundații de drept privat. De asemenea, se face referire la art. 165(2) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, care prevede independența structurilor sportive.

Notificarea transmisă de Ștefan Popescu

"Notificare prin care vă solicită să retrageți Cluburile sportive din subordine Ministerului pe care îl conduceți din federațiile sportive naționale unde sunt afiliate, întrucât afilierea acestora la federațiile sportive naționale este contrară prevederilor legale sus menționate.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 69/2000, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de interes național și de utilitate publică. Însă, dobândirea personalității a acestora, este sub incidența OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu respectarea art. 6 și 35 din această Ordonanță.

Prin Decizia ICCJ nr. 19/2023 menționată anterior, federațiile sportive naționale nu se pot constitui decât din asociații și fundații de drept privat. Acest lucru este cuprins și în art. 165(2) din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, care prevede explicit independența structurilor sportive.

Față de aceste temeiuri de drept, coroboraat cu puterea de lege a Recursului în Interesul Legii pronunțat de ICCJ, vă solicităm să puneți în aplicare aceste prevederi, fie dezafiliind cluburile sportive din federațiile sportive naționale la care sunt afiliate, fie procedând la transformarea acestora în persoane juridice de drept privat, asociații sau fundații.

Vă rugăm să ne comunicați deciziile pe care le-ați luat în acest sens, pentru respectarea Legii", se arată în notificare.

ARTICOLE PE SUBIECT

















Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!