FOTO Revoltă în rândul fanilor, după modificările legislative propuse de Jandarmerie: „De ce bat clopotele, Mitică?”

Revoltă în rândul fanilor, după modificările legislative propuse de Jandarmerie: „De ce bat clopotele, Mitică?” Fotbal intern

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a propus modificarea actualei Legi 4/2008 care face reerire la combaterea huliganismului în incinta arenelor sportive.

Legea a fost promulgată la inițiativa lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal între ani  1996 și 2013. Și Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive ar urma să fie modificată.

LPF a informat deja cluburile despre modificările care urmează să fie făcute la cele două legi.

Anunțul i-a deranjat pe suporteri, care acuză o revenire la perioada comunistă

„DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ?

Acesta este titlul unui film al lui Lucian Pintilie, realizat în 1981 și interzis de cenzura comunistă înainte de a apărea pe ecrane. 

Pe atunci trăiam sub dictatură. De sus de tot se dicta ce avem voie să gândim, să spunem, să sărbătorim, cum să ne îmbrăcăm sau să ne tundem. 

Un singur lucru nu puteau opri: STRIGĂTUL NOSTRU ÎMPOTRIVA LOR PE STADIOANE! Nu degeaba, primele refrenuri ale Revoluției din 89 și ale manifestărilor ulterioare din Piața Univesității au fost preluate din peluze: ”Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!” sau ”Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, Până nu vom câștiga LIBERTATEA NOASTRĂ!”

De oamenii regimului comunist nu am scăpat nici acum. Clopotele și legile lui Mitică, croite pe calapodul pumnului în gură și cenzurii, sunt încă în actualitate. 

Ultima noutate este propunerea transmisă către forurile de conducere din fotbal, de către reprezentanții Jandarmeriei Române. 

Se dorește o înăsprire a Legii (Mitică) Dragomir, care să ducă la ani de închisoare pentru folosirea sau deținerea de materiale pirotehnice în timpul competițiilor sportive. Aceleași materiale care în alte țări asigură spectacolul sportiv. Nu degeaba imaginile cu torțe și fumigene însoțesc orice articol de presă care anunță un mare meci sau un derby de tradiție. 

Ne place să avem spectacol și în același timp scoatem spectacolul în afara legii. Pentru că performanța în fotbal ne-a fost interzisă de mult. Poate tot torțele au făcut să ajungem la nivelul Insulelor Feroe în fotbal. 

Legea pleacă de la ”prezumția de VINOVĂȚIE”. Dacă ești suporter înseamnă că ești un huligan certat cu legea, care vine să urmărească o competiție sportivă cu gândul de a face rău cuiva. 

Prin modificarea legii, jandarmii vor putea să percheziționeze mașinile suporterilor. Acelea pentru care nu avem nici măcar locuri de parcare decente și trebuie să le lăsăm la kilometri distanță de stadion. Exact cum erai oprit pe vremuri de milițieni și pus să deschizi portbagajul pentru că era posibil să transporți ceva de mâncare ce nu se găsea prin magazinul alimentar. 

În noua variantă a legii, dacă îți găsesc materiale pirotehnice în mașină, ești bun de pușcărie. Important e să nu-ți găsească droguri sau să mai fi și drogat la volan, că atunci te vor invita să-ți continui liniștit drumul (spre Italia) că poate mai spulberi niște copii... 

Am umplut sălile de sport și am fost dați ca exemplu de nenumărate ori de către Federația Europeană de Handbal, dar românii noștri au continuat să ne interzică accesul și să ne dea amenzi, pentru ca sălile să fie cât mai goale și puținii spectatori să fie simpli aplaudaci. 

Invităm pe oricine e curios să vadă pericolele din preajma fotbalului, să încerce să intre în stadion în ziua unui derby! Încercați să veniți cu copilul la stadion și veți vedea cum cel mai mare pericol pentru integritatea fizică a suporterilor, este însăși Jandarmeria, prin felul în care organizează accesul pe stadion,  împingându-i pe oameni să se calce în picioare, la propriu, să se îngesuie, să se împiedice de picioarele gardurilor montate de jandarmi, garduri care sugrumă intrările în arena sportivă. 

Dacă ai și norocul să treci pe lângă bombele ecologice, care sunt camioanele Jandarmeriei și să încerci să respiri, vei înțelege despre ce vorbim. Camioanele alea trec de controlul RAR mult mai repede decât trece un suporter de barierele Jandarmeriei de la intrarea în stadion. 

În mod normal, umbli la o lege, după ce ai avut ceva victime și răniți din cauza unei torțe. Nu s-a întâmplat așa ceva. În schimb, la fiecare revelion, sunt pline camerele de gardă de copii loviți pe câmpul de luptă al nevinovatelor artificii și petarde. Românii sunt înarmați atunci cu materiale pirotehnice, de zici că se pregătesc de război, dar singurul pericol pe care-l văd autoritățile e tot băbuța care-și vinde pătrunjelul pe  marginea unui trotuar.

Facem un apel către cluburile de fotbal, către forurile de conducere din fotbal, către peluzele din țară și către toți suporterii: NU ACCEPTAȚI ASEMENEA LEGI! 

Nu lăsați ca din spectacolul sportiv să mai rămână doar niște pulane de jandarm, făcute să bată și niște clopote care bat în dungă!”, au reacționat fanii dinamoviști.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!