EXCLUSIV Robert Niță, la 45 de ani: „Cele mai mari emoții din viața mea! Am plâns când lumea mi-a scandat numele” „Mai am două viteze: târâș și tiptil :)”. Presiune pe Mutu: „Să câștige un trofeu!”
Fotbal intern
de Florin Caramavrov
Robert Niță, unul dintre golgheterii Rapidului în perioada 2000-2004, a împlinit ieri 45 de ani.
- „La Survivor, cel mai mult m-a deranjat minciuna, prefecătoria și parșivenia unora”
- „Nu ține de Survivor că ești pervers sau mincinos”
- „Am dormit doar o oră jumate înainte de meciul din Giulești!”
- „Mai bătrân, un pic mai gras, dar oamenii m-au recunoscut”
- Presiune pe Mutu: să câștige un trofeu!
- „George Copos trebuia să fie prezent la inaugurarea noului stadion!”
- „Acum mă apreciază unii care recunosc că m-au înjurat de toate generațiile”
A fost unul dintre jucătorii care au contribuit la câștigarea titlului de către giuleșteni în 2003 și a Cupei României în 2002. A înscris 19 goluri în 79 de apariții la Rapid, dar a rămas în istorie și prin cele două reușite împotriva lui Dinamo în tricoul Forestei Suceava, când echipa sa a întors scorul de la 0-4 la 5-4!
Robert are acum propriul canal de Youtube, la care vă puteți abona aici, a participat de curând la Survivor și a fost prezent săptămâna trecută la inaugurarea noului stadion al Rapidului, în Giulești, unde s-a simțit senzațional.
- Cum a fost la inaugurarea Rapidului? Te-ai refăcut după meciul de old-boys?
- M-au durut toate, - plămânii, când respiram și când tușeam, abdomenul! Am fost într-o durere continuă!
- N-ai mai făcut mișcare deloc înainte de acest meci?
- De când am venit de la Survivor, n-am făcut nimic, fiindcă n-am putut. Doar că m-am dus la tratament și ce-am mai făcut acolo, gimnastică medicală, dar n-am alergat, n-am mai ieșit la un tenis, nimic, nimic! Și se simte! Am mutat ceva prin casă și zic să dau cu aspiratorul. Ce vorbești? Când am luat bățul ăla și am început să-l împing, m-au luat durerile. Și-am zis: Lasă, altădată.
- Dar după Survivor te refăcusei fizic, psihic?
- Fizic sunt aproape de sută la sută, sunt bine. Dar asta cu vindecatul de după competiție rămâne. A fost una dintre cele mai intense și mai frumoase experiențe din viața mea, dar a fost și o dezamăgire, pentru că s-a terminat foarte repede, mult mai repede decât mă așteptam. Regretele sunt foarte mari. Mi-a plăcut mult acolo, n-am suferit atât de mult nici de foame, nici de frig, nici de dormit pe jos. N-am văzut multe din timpul competiției, pentru că mă afectează încă. Sper ca la un moment dat să pot să mă uit de la cap la coadă la săptămânile în care am stat acolo.
- Te-ai mai duce la altă ediție?
- Dacă aș fi sănătos, ieri aș pleca.
- E ceva ce ai schimba dacă te-ai duce din nou?
- Nu. Nu, nu. Am ieșit cu capul sus, am ieșit demn, nu are nimeni dintre colegii mei ce să-mi reproșeze, și din punct de vedere sportiv, și al sfaturilor pe care le-am dat colegilor mei, și social. Și reacțiile oamenilor după ce am ieșit din competiție au fost bune. Nu aș schimba absolut nimic. Doar starea de sănătate, dacă aș putea. Am văzut acasă strategiile unora, discuțiile, am văzut cum merge jocul, ce vede lumea acasă... M-aș comporta la fel. Poate m-aș implica mai mult în discuțiile din baracă. Neimplicarea asta a venit pe fondul durerilor, al afecțiunilor pe care le aveam. Cu o durere continuă în jumătate de corp, nu-mi ardea să mă implic și să zic unele chestii acolo.
„La Survivor, cel mai mult m-a deranjat minciuna, prefecătoria și parșivenia unora”
- Ce te-a enervat cel mai tare acolo sau cine?
- Acolo nu le analizezi atât de intens sau cu mintea limpede, cum o faci când vii acasă. Aici vezi ce-au discutat unii care te luau în brațe, iar apoi se duceau la testimoniale, unde nu-i vedea nimeni, și spuneau tot felul de chestii. Vezi că oamenii arată corecți în față, dar în spate sunt perverși... Cel mai mult m-a deranjat minciuna, prefecătoria și parșivenia unora din concurs. Și mă refer în principal la așa-zisul dansator Rengle.
- Nu știu cine e, dar te cred.
- Nici eu nu am știut în momentul în care am intrat în competiție, dar am aflat apoi cine este. Am mai spus-o și i-am spus-o și-n față acolo. Poate pe undeva poți să înțelegi că oamenii au anumite strategii ca să câștige, dar și strategia asta trebuie s-o faci cu bun simț și ținând cont de niște lucruri. Nu poți să mergi așa, în minciună și prefăcătorie la nesfârșit, chiar dacă este vorba despre un premiu mare, care îți poate schimba viața sau te poate scoate din foame. Nu poți face chiar orice și nu poți vorbi oricum despre niște oameni cu care stai 24 de ore din 24, doar pentru simplul fapt că tu îți dorești să câștigi o competiție.
„Nu ține de Survivor că ești pervers sau mincinos”
- Prefăcătoria, minciuna, parșivenia le descoperi și în viața de zi cu zi, nu numai acolo...
- Da, așa e. Mă rog, cei care se uită de acasă au descoperit oamenii așa cum sunt ei în realitate. Că ești un pervers, un mincinos, asta nu ține de Survivor, ci de felul tău de a fi, de caracterul tău. Eu mă bucur foarte mult că oamenii de acasă și-au dat seama că reacțiile și caracterul nu țin de strategii și au votat în consecință.
- Poate că toate astea se accentuează acolo, în condiții speciale.
- Da, ai perfectă dreptate, dar fondul rămâne, este al tău. Că te superi mai repede, că ai momente când cedezi, că poate spui niște lucruri pe care ulterior le regreți și-ți ceri scuze cu demnitate, da, dar fondul, caracterul, felul tău de a fi, ăla e, pe care îl afișezi acolo, în proporție de 80%.
- Zi-mi de Rapid, de noul stadion. Ce te-a impresionat?
- Superb! Eu vizitasem stadionul înainte de a pleca la Survivor, pentru că îmi propusesem să stau mai mult în competiție și eram convins că n-o să ajung la inaugurare. Spectacolul, întâlnirea cu publicul, stadionul plin, acustica, vestiarele, absolut tot.
- Ai avut emoții?
- Niște emoții incredibile. Nu am avut așa emoții niciodată în cariera mea de sportiv, indiferent de meci, că a fost unul decisiv sau cu trofeul pe masă, că am fost la probe. Că eu așa am fost, la probe, am povestit-o pe canalul meu de Youtube. Așa se făcea atunci, nu se punea mare preț pe casetele video, știința scoutingului nu era așa de dezvoltată. Atunci oamenii te invitau să faci două antrenamente și să joci un meci. Îți dau cuvântul meu de onoare că n-am avut emoțiile pe care le-am simțit la inaugurarea noului stadion din Giulești.
„Am dormit doar o oră jumate înainte de meciul din Giulești!”
- De ce ai avut emoții așa mari?
- M-am gândit că voi fi o dezamăgire pe teren pentru cei care-și aminteau de mine ca fotbalist al Rapidului, pentru că sunt bătrân, sunt și puțin accidentat. Oamenii poate veneau cu copiii, spunându-le de Robert Niță, că dădea goluri, că făcea și dregea. Și mă gândeam: mă, oamenii vor vedea un bătrân, unul de la old-boys, care, poate, dacă trage un șut, nu ajunge mingea la poartă, poate nu reușește să dribleze pe nimeni, nu poate să alerge, poate viteza aia de care îi spusese părintele nu mai e ce a fost. Adică în mod clar nu mai e ce a fost. Stai, mă, că ăsta are două viteze, târâș și tiptil. Am dormit o oră jumate adunat în noaptea dinaintea partidei, mi-am făcut ghetele de vreo 4-5 ori cu cremă, am verificat geanta de n ori. Trebuia să ajung la stadion la ora 5 și am ajuns la 4 fără un sfert!
- Multe evenimente pentru tine în acest început de an...
- Chiar mă gândeam că începutul ăsta de 2022 a fost foarte intens pentru mine, cu niște trăiri incredibile. A fost Survivor, a fost inaugurarea stadionului. Măi, nu le trăieȘti mereu. Gândește-te că la Survivor participă 24 de persoane la început, iar pe parcurs mai intră 10. Să zicem 34 de oameni dintr-o țară întreagă. Adică e o... oportunitate. Băi, e ceva, să fii ales să participi la Survivor. Apoi, jucători mai buni decât Robert Niță, cu mai multe partide, chiar de echipa națională, sunt cu zecile, jucători care au evoluat mulți ani la Rapid. Dar care, din fericire pentru mine, nu au rămas în amintirea suporterilor cum a rămas Robert Niță. Și de-aia am fost și invitat, nu că am fost eu vreun mare fotbalist al Rapidului. Am fost un fotbalist util, m-a ajutat Dumnezeu să marchez niște goluri care au rămas în istoria Rapidului, pentru că s-au câștigat niște trofee, așa că oamenii le-au apreciat. E o mare satisfacție și o mare onoare pentru mine.
„Mai bătrân, un pic mai gras, dar oamenii m-au recunoscut”
- Ai mai uitat de dezamăgirea de la Survivor cu această ocazie?
- Am fost atât de supărat și dezamăgit după Survivor, pentru că am plecat repede, dar, dacă nu se întâmpla să mă accidentez acolo, nu ajungeam la inaugurare. Așa a fost să fie. Și după partidă m-am gândit, și a doua zi: „Bă, poate toate astea s-au întâmplat cu un scop”. Și dacă aș fi câștigat competiția, aș fi regretat toată viața mea că nu m-aș fi dus la inaugurare. Așa că suferința e un pic mai mică acum. M-am uitat la imagini și am plâns când a început lumea să-mi scandeze numele. Asta îmi va rămâne în memorie toată viața. Și pentru asta sunt recunoscător față de cei care nu m-au uitat, care m-au chemat să-i salut, care au vrut să facă poze cu mine. Sunt bucuros că am putut să particip.
- Deci emoțiile au fost mult mai mari pe Giulești decât la Survivor.
- Nici nu se compară! Acolo trebuia să n-o iei razna cu capul, să accepți foamea, să accepți că ești un nimeni pe o insulă și, dacă nu câștigi o probă pentru tine și echipa ta, nu vei avea ce să mănânci. Trebuia să dormi pe jos. Veneau cameramanii și nici nu te salutau, fiindcă n-aveau voie. Trebuia să te adaptezi, să nu încerci să schimbi 11 oameni, ci să accepți că trebuie să trăiești cu ei, cu calitățile și cu defectele lor. Aici, la Rapid, a fost altceva. A fost o bucurie, o recunoaștere, dacă vrei, a celor mulți, că ai făcut ceva la un moment dat, iar oamenii își aduc aminte cu plăcere de tine. Și asta e o mare, mare satisfacție, o mândrie și o onoare. E măgulitor să ajungi la stadion, să parchezi mașina undeva, acolo, și să faci 15-20 de minute din față de la Opera Comică până la intrarea în stadion. Mai bătrân, un pic mai gras, schimbat la față, dar lumea să te recunoască, să te îmbrățișeze. Să dea mâna cu tine, să vrea să facă poze. Trăirile, emoțiile au fost senzaționale. Nu se pot compara.
- Tu ce părere ai în privința antrenorului non-rapidist, și mă refer la Mutu?
- Cred că suporterul rapidist n-ar trebui să fie interesat de cine este pe bancă. Pe mine, ca și suporter, nu mă interesează cine este pe bancă, cine este în conducere și cine sunt fotbaliști. Pot veni mâine să joace la Rapid Lăcătuș, Cămătaru, Mateuț, Vaișcovici, Iovan – el chiar a fost pe la Rapid. Pot veni să joace cei mai mari steliști și cei mai mari dinamoviști. În primul rând, Rapid a avut cele mai bune rezultate cu dinamoviști pe bancă.
Presiune pe Mutu: să câștige un trofeu!
- Ce speri să se întâmple la Rapid cu Mutu antrenor?
- Eu vreau ca în anul centenarului și în noua casă, Rapidul să aibă o peformanță. Să câștige Cupa sau campionatul, să fie un motiv de sărbătoare pentru suporteri. Eu vreau să mă duc luni la servici, după meci, și să râd de colegii mei care sunt steliști sau dinamoviști: „Iar v-am bătut, bă! Suntem pe primul loc! Sau pe 2 sau pe 3”. A fi antrenor este în primul rând despre a fi profesionist. Când antrenezi o echipă, trebuie să dai totul pentru echipa respectivă. Nu contează unde ai fost și unde ai jucat. Eu îți dau exemplul lui Ioan Andone, care este și a fost mult mai mare dinamovist decât Adi Mutu. Și ca jucător, și ca antrenor. Vine antrenor în Giulești și-i bate pe Steaua cu 5-1. Și toată lumea zice „nea Ando, nea Ando, nea Ando”. Asta-i doresc și lui Mutu, să realizeze ceva cu echipa, care să-i facă pe suporteri să îl perceapă ca pe un antrenor foarte bun. Poate că nu îl vor percepe niciodată ca pe un rapidist. Dar nici nu trebuie. El trebuie să fie antrenorul cu care Rapidul, în anul centenarului, obține o performanță.
„George Copos trebuia să fie prezent la inaugurarea noului stadion!”
- Tu ce crezi, trebuia să fie prezent și George Copos la inaugurarea noului stadion?
- Trebuia să fie acolo, să fie primul invitat. De multe ori mă înjură foarte mulți rapidiști pe canalul meu de Youtube, că am păreri care lor nu le convin. Da, George Copos este direct răspunzător de performanțele Rapidului de când era el la conducere. Iar performanțele Rapidului din ultimii 20 de ani se confundă cu numele lui George Copos, indiferent că ne place sau nu. Indiferent că a renunțat la echipă, indiferent de ce s-a întâmplat la un moment dat cu acest club. Rapidul modern înseamnă foarte-foarte mult George Copos. Eu am înțeles că ar fi fost invitat, dar ar fi refuzat. George Copos trebuia să fie invitat pe gazon, să i se înmâneze un tricou, un coș cu flori, un ceva. Trebuia să se simtă apreciat și trebuia să vină în noua casă a Rapidului.
- Zi-mi o poveste cu George Copos din perioada în care erai jucător la Rapid.
- I-am spus că sunt nemulțumit că nu joc, că am avut o discuție cu Rednic. M-am dus la el la birou, la hotel. Am intrat direct, că știam drumurile pe acolo. Până să mă întrebe secretara ce vreau, eram deja cu fundul pe birou, a fost un pic șocată, așa. Copos m-a întrebat ce se întâmplă. I-am zis că vin de la antrenor. Și zice: „Stai puțin”. A rugat-o pe secretară să-l apeleze pe antrenor și acesta a spus ceva de genul: „Ce să-i fac, măi, George, că nu se pregătește cum trebuie, că nu sunt mulțumit”. Mie îmi spusese cu 10-15 minute înainte că nu are ce să-mi reproșeze, că mă antrenez foarte bine, dar „nu mă lasă George să te bag, că politica clubului, că nu știu ce.” Deci domnul Copos mi-a demonstrat foarte repede, a pus telefonul pe spiker, mi-a făcut semn să tac, a aflat răspunsul, i-a mulțumit antrenorului și mi-a zis: „Poftim. Vezi?” „Da, mulțumesc, îmi cer scuze că m-am așezat pe birou, mă scuzați că v-am deanjat, o zi bună în continuare”.
- Cine era antrenoul?
- Era domnul Rednic.
- Pe ce funcție ai lucra la un club de fotbal?
- Aș lucra pe orice funcție dacă aș fi de acord cu proiectul și dacă aș avea o viziune comună cu oamenii care conduc. Nu e important postul, ci să te regăsești în proiect și să-ți găsești locul prin care să fii util pentru societatea respectivă, pentru club, pentru patronat. Titulatura e mai puțin importantă, că ești îngrijitor de gazon sau director executiv. E important ce poți face, ce plus poți aduce și dacă societatea va avea beneficii cu munca ta.
„Acum mă apreciază unii care recunosc că m-au înjurat de toate generațiile”
- Canalul tău de Youtube cum merge?
- Merge bine, crește, se menține în ascensiune. Sper să meargă în continuare la fel de bine, pentru că poveștile din cariera de fotbalist ușor-ușor se termină, sunt vreo 600 și ceva de vloguri. În ultimul timp, vorbim mai mult de actualitate, de ceea ce se întâmplă în fotbal, analizăm, la nivelul nostru, bineînțeles. Comentăm și ce se întâmplă la Survivor, pentru că eu consider că am tot dreptul să comentez ce se întâmplă acolo, fiindcă am fost și acolo și văd și la televizor. Canalul e în creștere. Și aici mă bucur, cum m-am bucurat și pe noul stadion Giulești, de aprecierea oamenilor. Bucuria este cu atât mai mare când îmi scriu oameni care simpatizează cu Steaua, cu Dinamo, cu Craiova și-mi spun că m-au înjurat de toate generațiile născute, trecute și viitoare, dar acum îmi dau mesaje și mă apreciază. Toate acestea îmi dau înredere să continui.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
