S-a deschis National Arena, dar se poate inchide stadionul din Cluj! Situatie incredibila: al doilea stadion al tarii e ingropat in datorii si are conturile blocate
National Arena, cel mai mare stadion al tarii, a stat inchis timp de aproape o jumatate de an din lipsa unor hartii. Se poate insa si mai rau! Clujenii ar putea sa ramana fara cea de-a doua arena a tarii din cauza datoriilor uriase acumulate.
Cluj Arena s-ar putea inchide la nici o luna de meciul cu Spania.
Digi24 anunta ca al doilea cel mai mare si mai modern stadion al Romaniei a acumulat datorii record de 13 milioane de lei, peste 4 milioane de euro, si nu poate scapa de ele pentru ca metoda propusa de administratie a fost respinsa de Consiliul Concurentei.
Sursa citata noteaza ca stadionul are conturile blocate de noua luni pentru ca nu a platit niciodata dupa deschidere impozite catre Primarie, desi functioneaza de cinci ani.
"Majorarea capitalului social cu aceasta suma ar putea reprezenta un ajutor de stat. In aceste conditii, solutia recomandata a fost aceea a acordarii unui imprumut in conditii perfect compatibile cu cele ale pietei", a spus Alin Iuga, purtator de cuvant al CJ Cluj.
Varianta nu a fost insa agreata pe motiv ca bugetul Cluj Arena este prea mic pentru un astfel de credit. In aceste conditii, administratorii se afla in imposibilitatea de a plati restantele, iar acestea se aduna de la zi la zi.
O alta solutie ar fi aceea de a sterge penalitatile de intarziere, insa acest lucru presupune plata cat mai rapida a datoriei acumulate.
"Ne descurcam foarte greu, incercam sa ne platim utilitatile, sa fim la zi cu ele, pentru a nu periclita activitatea", spune si Radu Ratiu, administratorul Cluj Arena.
Stadionul din Cluj a costat 45 de milioane de euro si a fost inaugurat in 2011.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News