"Să ne respecte!" Gigi Corsicanu, mesaj clar pentru Bergodi după umilința cu CFR: "Să ridice mâinile și să plece"
Rapid a fost fără replică în fața unui CFR Cluj dezlănțuit și a capitulat cu scorul de 1-4, pe teren propriu, în etapa cu numărul trei din play-off-ul Superligii.
Alături de echipă în timpul meciului, fanii rapidiști i-au cerut demisia lui Cristiano Bergodi la finalul meciului.
Gigi Corsicanu, fostul lider al galeriei rapidiste, este de părere că italianul Cristiano Bergodi ar trebui să-și prezinte singur demisia.
"(n.r. - s-a scandat demisia, trebuie să plece Bergodi?) Asta decide patronul. Eu nu pot să spun ce simt, pentru că nu vreau să influenţez. La pauza meciului am vorbit cu Daniel Niculae şi Maftei şi mi-au spus că jucătorii sunt privilegiaţi, pentru că dacă se întâmpla chestia asta în perioada în care ei erau fotbalişti, iar Rapid era condusă cu 0-4 în Giuleşti, spectatorii săreau în teren.
Au tot ce le trebuie, cele mai mari salarii din România, totul pe tavă! Nu este nicio presiune, nicio problemă dacă nu vom câştiga campionatul, dar nu este în regulă ce s-a întâmplat în seara asta.
Este de bun simţ ca Bergodi să spună că ridică mâinile şi îşi vede de drum. Să ne respecte, pentru că noi i-am arătat un respect total.
Este normal să ai progres în timp, dar când ajungi să fii umilit, este o chestie de bun simţ (n.r. să îţi dai demisia). Putea să se gândească la o variantă de genul ăsta.
(n.r. - Mutu este o variantă pentru postul de antrenor?) Nu este menirea mea să fac astfel de analize.
Nu vreau să îi jignesc pe jucători, dar la cum s-au comportat fanii în seara asta. I-au încurajat tot meciul! În locul jucătorilor nu aş mai ieşi pe stradă. La 4-0 cânta tot stadionul", a spus Gigi Corsicanu la Primasport.
Rapid - CFR Cluj, 1-4
Albion Rrahmani (81), pentru Rapid, respectiv Daniel Bîrligea (4, 8, 36), Cristian Manea (45+1), pentru CFR Cluj, au fost marcatorii partidei.
CFR a fost condusă de pe margine de cuplul de tehnicieni Francisc Dican - Ovidiu Hoban.
Cristian Săpunaru, căpitanul echipei Rapid, a jucat meciul său cu numărul 200 pentru giuleşteni.
Rapid a pierdut toate cele trei meciuri din play-off.
Rapid a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat, cu 3-1 acasă şi 1-0 în deplasare.
Clasamentul play-off-ului Superligii
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News