Mirel Rădoi (43 de ani) s-a și apucat deja de treabă, la Universitatea Craiova, după o pauză de 9 luni. Fostul internațional a stat liber de contract din aprilie 2024, după ce a încheiat socotelile cu Al-Jazira (Emiratele Arabe Unite).
Chiar dacă e un tehnician tânăr, Rădoi are deja în CV niște echipe la care alți antrenori nu ajung într-o carieră întreagă, după cum sport.ro a explicat aici. Problema e că reușitele lui Mirel au fost puține. Tocmai de aceea, când i s-a ivit șansa de a reveni, la Craiova, o formație care își propune eventul, Rădoi n-a stat pe gânduri.
Într-o intervenție la Digi Sport, patronul Universității, Mihai Rotaru, a dezvăluit că negocierile cu Mirel au decurs foarte ușor. Pentru că acesta nu s-a cramponat de partea financiară, acceptând salariul lunar pe care l-a avut și în primul mandat. Vorbim despre suma de 17.000 de euro, la care se adaugă diferite bonusuri de obiectiv, în funcție de rezultate.
„A fost totul extrem de simplu. Noi am anunțat oficial numirea sa, dar el nu semnase contractul. A și zis: <<eu vin și semnnez ca primarul. Pentru că am încredere. Știu ce e aici și mergem mai departe>>. Noi l-am anunțat fără să fii semnat contractul, dar cu acordul lui, bineînțeles. Nicio secundă nu am discutat despre sume, la el și la staff. Am spus doar atât: <<facem copy-paste ca data trecută?>>. Și a zis: <<Da, nu mă interesează. Hai la treabă, pentru că avem fiecare ceva de făcut la clubul ăsta>>“, a povestit Mihai Rotaru.