VIDEO Sâmbăta Patimilor! Acum 15 ani, Dinamo se distra cu FCSB în Ghencea chiar înainte de Paște și apoi câștiga campionatul
”Câinii” se impuneau cu 4-2 în derby după golurile superbe ale lui Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu și Claudiu Niculescu.
Sâmbata dinaintea Paștilor din 2007 a consemnat unul dintre cele mai frumoase derby-uri Steaua/FCSB - Dinamo din istoria fotbalului românesc, încheiat cu victoria ”câinilor” cu 4-2 chiar în Ghencea, ”casa” de atunci a FCSB-ului de astăzi.
A fost ultimul sezon în care Dinamo a câștigat titlul de campioană în Liga 1. Primele trei goluri ale echipei antrenate de Mircea Rednic au fost veritabile bijuterii, execuțiile lui Cătălin Munteanu (din afara careului), Ionel Dănciulescu (foarfecă) și Claudiu Niculescu (din lovitură liberă) ridiculizându-l pe portarul brazilian Andrey.
Rădoi și Nicoliță versus Lobonț și N & D
Actuala FCSB era antrenată de Cosmin Olăroiu și îi avea în primul ”unsprezece” pe Rădoi, Nicoliță, Elton sau Thereau, în timp ce Dinamo se baza în poartă pe Bogdan Lobonț, în defensivă pe Moți sau Ștefan Radu, și în atac pe cuplul letal N & D (Claudiu Niculescu - Ionel Dănciulescu).
Titular surpriză în linia mediană a lui Dinamo a fost în acel derby francezul Fabrice Fernandes, trecut pe la Fulham, Glasgow Rangers sau Olympique Marseille.
Steaua - Dinamo 2-4, în etapa a 25-a din sezonul 2006-2007
Au marcat: V. Badea (47), Thereau (90+7) / C. Munteanu (7), Dănciulescu (22), Cl. Niculescu (34 și 50)
Steaua: Andrey - Nicoliță, Rădoi, Baciu, P. Marin - Paraschiv, Lovin, Boștină - Elton - V. Badea, Thereau
Antrenor: Cosmin Olăroiu
Dinamo: Lobonț - Blay, Moți, Șt. Radu, Pulhac - Ad. Cristea, F. Fernandes, Mărgăritescu, C. Munteanu - Dănciulescu, Cl. Niculescu
Antrenor: Mircea Rednic
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News