Sandu: "Esti arbitru? Ai facut cateva meciuri praf? Du-te, tata!"
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a ameninţat, luni, cu ocazia deschiderii cursului de instruire al arbitrilor şi arbitrilor asistenţi din lotul A, că cei care care vor reprezenta alte interese decât cele ale regulilor jocurilor, vor fi excluşi din arbitraj.
"Sa va fie clar ca atata timp cat aveti sigla FRF sau FIFA in piept, nimeni nu accepta sa reprezentati alte interese decat cele ale jocurilor. Pentru ultima oara atrag atentia arbitrilor ca sigla FRF trebuie sa o respectati. Ne-am saturat sa mai fim besteliti pe greselile dumneavoastra. Gresiti, platiti. Daca ai facut trei meciuri praf, du-te tata si apuca-te de altceva, inseamna ca nu esti predispus sa faci meseria asta. Concluzia este ca cine nu isi vede de treaba sa ne lase."
"Va mai recomand ceva. Uitati de telefoane. Cu o zi inainte de meci vorbesti cu sotia si copilul si il deschideti dupa meci, ca altfel va suna conducatorii, va mai suna un prieten, la pauza meciului sunati sa vedeti daca ati gresit si veti fi influentati."
"Este foarte important ca am reusit, dupa foarte mult timp, sa convingem cluburile sa crestem baremurile. Noutatea este ca nu veti mai avea treaba cu reprezentantii cluburilor. Baremurile au crescut de la 450 la 800 sau chiar 1.300 de euro pentru meciurile dintre echipele bucurestene. Daca arbitrul e din Bucuresti va primi banii de transport si de cazare. Este un pas important ca in urmatorii cinci ani arbitrajul romanesc sa devina profesionist."
"Avem o medie de 32 de ani la arbitri, una dintre cele mai scazute din Europa. In maxim cinci ani o sa avem sigur un arbitru in top class, in doi ani sigur nu. Avem contacte ceva mai bune si mai intense la nivelul UEFA, dar nu trebuie sa creeze impresia ca vom fi si sprijiniti la nivelul arbitrajului romanesc. Din pacate in ultimii sase ani arbitrajele au scazut desi competitia interna a crescut. Din cauza presiunii multi arbitri au stagnat sau chiar au scazut", a declarat Mircea Sandu, presedintele FRF.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News