FCSB e într-o ușoară pierdere de turație pe final de an. Ceea ce e explicabil, având numărul foarte mare de meciuri care s-au jucat din iulie până acum, 37 în total!
După un asemenea efort uriaș, nemaiîntâlnit nici măcar la coloșii Europei din Bundesliga, Premier League sau Serie A, randamentul jucătorilor a scăzut puțin. Și, după remiza albă cu Hoffenheim, joi, a venit egalul cu Farul Constanța (1-1) de duminică.
Acest al doilea rezultat l-a scos din sărite pe patronul Gigi Becali. Pentru că acesta a considerat că cele două puncte au fost pierdute, la Ovidiu, nu din cauza adversarului superior, ci pentru că fotbaliștii săi au tratat partida cu superficialitate. De aceea, în intervenția sa telefonică de după meci, la Digi Sport, latifundiarul a pus tunurile pe cei care au intrat pe teren. Și printre cei criticați vehement s-a aflat și brazilianul Luis Phelipe (foto), introdus pe teren, în minutul 73, în locul lui Olaru.
„Dacă nu ești concentrat, dai ca Luis Phelipe, care nu e fotbalist. El de-asta nici nu joacă, e jucător ușurel și la mine nu merge așa. Cum să ratezi, mă, de aici? Mă, du-te, mă, acasă, la Brazilia!“, a spus Becali.
Luis Pheilipe (23 de ani) a fost adus la FCSB, în ianuarie 2024, de la Poli Iași, pentru 200.000 de euro. În acest sezon, el are 14 meciuri și 2 goluri la formația bucureșteană. Contractul său expiră în iunie 2028.
De furia lui Becali n-au scăpat nici alți jucători folosiți, duminică, la Ovidiu.
„Sunt prea supărat. Jucăm cu călcâie, că suntem calificaţi în Europa. Bîrligea e mare jucător, mai joacă el cu Iaşi? Toate cu pieptul, toate cu piciorul în spate la adversar. Dacă intri şi joci fotbal aşa, normal că sunt supărat. Pe Tănase am vrut să-l scot în minutul 20. Şi pe Bîrligea. A zis Meme lasă că nu ştiu ce, nu ştiu cum.. Şi Tănase, care e prietenul meu, să nu mai dea călcâie la centrul terenului, că e vorba despre milioane de euro, nu ne distrăm. Ştii care e treaba? În primele 30 de minute, au intrat cu teamă (n.r. - jucătorii de la Farul), dar când au văzut călcâie... De aia nici nu am marcat“, a adăugat patronul roș-albaștrilor.