Scandal în tribunele Arenei Naționale! Nepotul lui Gigi Becali a snopit în bătaie un suporter: „Gata, că îl omori!”
A fost scandal de proporții pe Arena Națională la meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova.
La finalul partidei, în tribuna oficială a izbucnit un conflict între suporteri. Unul ditre protagoniște a fost chiar nepotul lui Gigi Becali, patronul FCSB.
Lucian Becali l-ar fi luat la pumni pe un fan și nu s-a oprit decât după intervenția oamenilor de ordine, potrivit orangesport.ro.
„Gata! Gata! Gata! Gata! Vino încoace!”
Conflictul ar fi pornit de la prietenii lui Lucian Becali, care ar fi aruncat cu sticle în iubita unui alt suporter aflat în tribuna VIP a Arenei Naţionale, spun martorii.
„Îl omoară! Gata, băi, că-l omori!”
Nepotul lui Gigi Becali s-ar putea alege cu dosar penal dacă suporterul agresat va depune plângere la poliție.
Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii 1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News