Scandalul e în floare! Adrian Mititelu Jr, noi acuzații la adresa lui Bodescu 

Scandalul e în floare! Adrian Mititelu Jr, noi acuzații la adresa lui Bodescu  Fotbal intern

FCU Craiova a fost învinsă de CFR Cluj, 0-1, în barajul pentru UEFA Conference League. Meciul s-a dezechilibrat în minutul 68, când Istvan Kovacs i-a acordat prea ușor al doilea cartonaș galben lui Juan Bauza (27 ani). De asemenea, oltenii mai reclamă un penalty nedat de arbitru, la faza când Cristi Manea (25 ani) comite henț în careu. 

Gabriel Bodescu, reclamat de Adrian Mititelu Jr. pentru neregulile din fotbalul românesc 

Văzând maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs, Adrian Mititelu Jr a postat un mesaj acid pe Facebook. Acesta susține că Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, este în spatele greșelilor pe care le-a comis „centralul” din Carei. 

Fiul finanțatorului echipei din Bănie nu se oprește cu acuzațiile la nivel declarativ. A mărturisit că deține toate dovezile pentru a-i face oficialului Federației Române de Fotbal o plângere penală la DNA. 

„Acesta este omul care nenorocește fotbalul românesc prin controlarea și manipularea arbitrajului românesc. O să depun plângere penală la DNA împotriva acestui om care acum un an de zile a trimis un președinte de club de Liga a III-a care se ocupă de treburile lui murdare din județul Dolj, la sediul clubului din Craiova. 

Respectivul președinte de club mi-a propus să îl angajez la club pentru a asigura relația bună cu Gabriel Bodescu în privința arbitrajului si a anumitor decizii ale Federației, la cererea lui Bodescu. De asemenea, după meciul din turul campionatului FCU - Sepsi, când Sidibe a marcat gol făcând un henț evident cu ambele mâini, validat incredibil de VAR, același Bodescu mi-a transmis printr-un prieten comun că golul a fost validat la intervenția lui și insista să îl angajez pe respectivul președinte de club de Liga a III-a ca să beneficiez în continuare de arbitraje favorabile. 

Odată cu refuzul acestei propuneri și cu faptul ca nu am acceptat pierderea la 'masa verde' a meciului cu Sepsi, acest om ne executa cu prima ocazie! Tot Gabriel Bodescu îmi transmitea constant să îl demit pe Marcel Pușcaș din funcția de președinte al clubului, deoarece critica mereu conducerea Federatiei .

Același Gabriel Bodescu, la întâlnirea membrilor afiliați din vara trecută, care a avut loc la hotelul Phoenicia din București, îmi povestea de față cu alt prieten, care va fi martor în dosar, cum îl va executa pe Gigi Becali și implicit echipa FCSB deoarece îl critică constant pe Răzvan Burleanu și a votat la alegeri cu Ionuț Lupescu. 

Am mult mai multe detalii uluitoare despre acest intrus al Federației Române de Fotbal, detalii probate, pe care o să le fac publice după ce voi depune plângerea la DNA. Îi cer public lui Gabriel Bodescu demisia din orice funcție în cadrul Federației Române de Fotbal!”, a scris Adrian Mititelu Jr. pe contul oficial de Facebook.

FRF a reacționat ieri

Având în vedere declarațiile făcute de domnul Adrian Mititelu la finalul meciului CFR Cluj – U Craiova 1948, precum și cele transmise de Adrian Mititelu junior în social media, administrația Federației Române de Fotbal face următoarele precizări:

- FRF a luat act de declarațiile preluate de mass-media și acestea au fost transmise deja Departamentului de Integritate și Antifraudă al FRF.

- Reamintim că Federația Română de Fotbal are o politică de toleranță zero în privința protejării integrității sportului. Oricine deține informații despre încălcarea principiului de integritate în cadrul FRF poate contacta Departamentul de Integritate și Antifraudă.

Mititelu a revenit pentru a întări ce a scris inițial

După postarea scrisă în timpul meciului CFR - FCU 1-0, arbitrat de Istvan Kovacs, Adrian Mititelu Jr a revenit cu declarații pe aceeași temă, într-o intervenție la Orange Sport.

”Da, se va materializa curând. Ceea am scris în postare este 100% adevărat. Ştiu că la prima vedere pare o fumigenă sau ca o anumită răzbunare, dar tot ce am scris este adevărat. Sunt şi alte detalii mai grave decât ce am scris acolo. 

Multe din întâmplările mele şi ale apropiaţilor mele, cu Gabriel Bodescu, au fost în perioada în care tatăl meu era încarcerat. De aceea eu am făcut aceste dezvăluiri.  Ceea ce se întâmplă la FRF, aşa cum a numit tatăl meu în presă, este o Crimă Organizată. Totul este controlat şi manevrat.

Nu este nicio transparenţă. Aşa cum am văzut azi în comunicatul lor că au toleranţă zero, este doar o declaraţie artificială, cum ne-au obişnuit în ultimii 10 ani de zile.

Am văzut că mi s-a imputat că de ce l-am votat pe Răzvan Burleanu, dar pe cine să votăm, că ultima dată n-a avut contracandidat.

Sunt foarte periculoşi, foarte răzbunători. O dată cu faptul că nu l-am angajat pe acel conducător de Liga 3. Nu vreau să dau nume deoacamdată. Mi-aduc aminte că am câştigat în Giuleşti, 2-1, şi m-a sunat domnul Bodescu. Că trebuie să câştige Sepsi la masa verde, că aşa spune regulamentul. S-a dovedit că nu aşa scria în regulament. Am stat zi de zi cu regulamentul la Recurs, nu se întâmpla nimic.

Pentru lucrul acela, că nu am acceptat să pierdem cu 0-3, iar tata a ieşit public şi a spus numele lui Bodescu, a deranjat şi mai tare şi am avut numai arbitraje potrivnice. Bodescu avea putere asupra lui Dima în cabina VAR. Are puterea asupra multor arbitri, iar Popa este unul dintre oamenii de bază ai lui Bodescu. Am vorbit de foarte multe ori. Am fost de multe ori atras să intru în caracatiţă. Că trebuie să faci ce spui ei: acum stai, acum nu. Iar eu nu am vrut să-i fac favoruri.

Să se potolească cu atacurile la adresa clubului nostru, altfel îl distrugem. Avem nişte chitanţe, ştie foarte bine despre ce este vorba. Avem probe în tot ce spune, probe şi martori.

Îmi spune, la Liga 2: ”Stai liniştit, că în etapa următoare ţi-l dau pe Chivulete”, şi când îl dădea nu era nicio problemă. Nu rezolva meciul, era asigurarea lui că nu vor fi probleme. Sunt nişte paşi în bucutăria noastră internă pe care îi vom demara. Eu mi-am dat seama cât de puternici şi răzbunători sunt, când îl făceau pe Gigi Becali numai cioban şi ce-o să-i facă lui FCSB, pentru că Gigi Becali îl critica tot timpul pe Burleanu şi arbitrajul”, a declarat Adrian Mititelu Jr. la Orange Sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!