Se construiește al doilea stadion ca dimensiune din România! Anunțul făcut astăzi: „Un concept original!”
Timișoara își face stadion de competiții europene.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a anunţat că este finalizat studiul de fezabilitate pentru noul stadion care va fi construit de Compania Naţională de Investiţii la Timişoara, pe locul actualului Stadion ”Dan Păltinişanu”, care este închis din cauza degradării avansate. Potrivit lui Nica, noul stadion va avea 32.000 de locuri şi va fi cel mai scump şi cel mai mare stadion construit în România, după Arena Naţională.
„Stadionul care ţine de Consiliul Judeţean, vreau să va spun în premieră că se află în stadiul de finalizare a studiului de fezabilitate. Chiar săptămâna aceasta, luni, s-a predat din partea proiectantului către Compania Naţională de Investiţii studiul de fezabilitate adaptat la cerinţele avizatorilor, cu toate avizele obţinute din plan local. La ISU s-a respins de trei ori în aceste cinci luni de zile de când am început demersurile pentru colectarea avizelor. Dar până la urmă am reuşit să obţinem toate avizele şi acum suntem în faza în care comisiile tehnico-economice din Compania Naţională de Investiţii şi Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice trebuie să îşi dea acordul pe soluţia tehnică propusă de proiectant şi mai apoi să intre cu avizul Ministerului de Finanţe în şedinţa de Guvern pentru aprobarea efectivă a finanţării şi a demarării acestui proiect în teren şi în acelaşi timp permisiunea pentru noi, Consiliul Judeţean, să demolăm stadionul existent”, a spus Alin Nica, potrivit news.ro.
Preşedintele CJ Timiş a adăugat că speră ca Guvernul să emită hotărârea pentru demolarea actualei arene şi cea pentru construirea noului stadion în această vară.
„Eu sper că acum, fiind pe ultima surta de metri înaintea aprobări efective a investiţiei, să obţinem aceste hotărâri de Guvern pe parcursul verii, dar după experienţa pe care am avut-o în trecut, când noi ne-am stabilit din 2021 un calendar în care să facem toate aceste demersuri administrative, au existat întârzieri şi nu ascund acest fapt, că mă nemulţumeşte că avem aproape un an de zile de întârzieri, 10 luni, faţă de calendarul pe care ni l-a asumat. Vorbeam anul trecut că până la începutul toamnei avem aceste hotărâri de Guvern. Ei bine, acum ne bucurăm dacă le vom avea în această vară. Şi anul trecut am avut bani în buget pentru demolarea stadionului, dar nu i-am putut cheltui pentru că Legea Sportului prevede că nu avem voie să demolăm stadionul până nu se aproba investiţia nouă ce va fi făcută în loc”, a explicat Nica.
Stadion ultramodern la Timișoara
Potrivit liderului CJ Timiş, noul stadion va avea un „aspect spectaculos” şi nu va avea pistă pentru atletism.
„Cu ocazia realizării SF-ului avem şi noi randari ale aspectului noului stadion. E un aspect spectaculos, unic, un concept original, nu va avea pistă de atletism pentru că noile aşteptări ale iubitorilor fotbalului, dar şi ale celor care vor fi participanţi la evenimentele culturale şi sociale pe care le vom organiza acolo, sunt în a fi cât mai aproape de epicentrul acţiunii, ori pista de atletism îndepărtează oarecum spectatorul de focul evenimentelor. Şi, pentru o competiţie atletică care eventual se poate desfăşura o dată pe an, nu merită să obturăm vizibilitatea şi trăirea la maxim a evenimentelor a zeci de mii de oameni, cu evenimente care se pot realiza mult mai des”, a spus Nica.
Alin Nica a precizat că stadionul care va fi construit la Timişoara va fi cel mai mare din ţară, după Arena Naţională.
„Ce mai pot să vă spun este că valoarea de proiectare a noului stadion a crescut faţă de calculul din studiul de prefezabilitate, de la 124 de milioane de euro la peste 137 de milioane de euro, fiind al doilea cel mai costisitor stadion care va fi construit în România după Arena Naţională, dar şi al doilea că mărime din ţară. 32.000 de locuri va avea. Niciun alt stadion în afara Timişoarei nu are atât, e adevărat, la Craiova avem o cifră apropiată de această valoare, dar avem şi noi mândria noastră de bănăţeni, să fim fruntea, e adevărat, după Bucureşti şi sub acest aspect şi ţinem neapărat ca măcar simbolic numărul de locuri de pe noul stadion să fie mai mare decât oricâte alt stadion în afara Bucureştiului”, a declarat Alin Nica.
Actualul Stadion ”Dan Păltinişanu” din Timişoara este nefuncţional din februarie 2022, din cauza stării avansate de degradare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News