Se încinge atmosfera la Arad! Decizia anunțată de Meszar, după umilința cu Oțelul Galați
UTA Arad, fără replică în fața Oțelului Galați, scor 2-4, iar omul din fruntea clubului anunță primele măsuri.
Alexandru Meszar a anunțat că oficialii clubului și membrii staff-ului tehnic se vor întâlni într-o ședință pentru a încerca să găsească cea mai bună variantă pentru club.
„Echipa a ajuns mai târziu la teren, ce să mai zicem? A fost o diferență mai mare la început, dar s-a micșorat pe final. Vom avea o ședință cu domnul Rednic, să găsim soluțiile pentru a ne reveni.
Învățăm din înfrângeri, chiar și din cele ca aceasta. Le-am plătit jucătorilor și banii restanți, chiar azi, în ziua meciului, deși se spune că nu este bine să le dai în ziua partidei bani.
Nu jucătorii au întrerupt antrenamentul, ci Mircea Rednic, pentru că a simțit jucătorii deconectați. Erau relaxați, probabil de la rezultatele pozitive din ultimul timp”, a spus Alexandru Meszar, potrivit iAMSport.
UTA Arad - Oțelul Galați, scor 2-4
În urma acestui rezultat, Oțelul Galați o depășește pe UTA Arad în clasament și ajunge pe locul opt, cu 20 de puncte, la doar două puncte distanță de ultima clasată din play-off, Petrolul Ploiești. Moldovenii o vor întâlni pe Universitatea Craiova în următoarea etapă, pe teren propriu.
De partea cealaltă, UTA Arad rămâne pe locul 12, cu 18 puncte, la egalitate cu Poli Iași și se pregătește pentru meciul din deplasare cu CFR Cluj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News