Sepsi scapă de veteranii echipei! Unde s-au transferat cei doi câștigători ai Cupei României

Sepsi scapă de veteranii echipei! Unde s-au transferat cei doi câștigători ai Cupei României Fotbal intern

Gabriel Vașvari și Răzvan Tincu au semnat cu Politehnica Iași, formație din Liga 2 care are drept obiectiv promovarea în următorul sezon.

Clubul de fotbal Politehnica Iaşi a anunţat sâmbătă transferul a doi fotbalişti de la echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, respectiv Gabriel Vaşvari şi Răzvan Tincu.

De la o prim-divizionară şi câştigătoare a Cupei României, Sepsi OSK Sf.Gheorghe, au fost transferaţi la Poli doi fotbalişti experimentaţi. 

Mijlocaşul central Gabriel Vaşvari a semnat cu Poli. Născut pe 13 noiembrie 1986, Gabi are aproape 300 de meciuri în prima ligă şi a înscris 46 de goluri. 

Fundaşul central Răzvan Tincu, născut pe 15 iulie 1987, revine la Poli după 9 sezoane, perioadă în care a mai evoluat la Botoşani, Chiajna, în Cipru şi la Sepsi. La precedenta aventură în Copou, Răzvan a îmbrăcat de 59 de ori tricoul alb-albastru şi a marcat un gol”, a precizat conducerea clubului ieşean.

De asemenea, la gruparea din Copou a ajuns şi atacantul Daniel Ciubăncan, de 18 ani, transferat de la Şoimii Lipova.

Poli Iași face transferuri, dar nu are antrenor

Echipa Politehnica Iaşi, care activează în liga secundă, nu are încă antrenor după ce lui Costel Enache nu i-a mai fost prelungit contractul la finalul sezonului trecut.

Potrivit preşedintelui clubului Cornel Şfaiţer numele noului antrenor al echipei ieşene va fi anunţat în următoarele zile.

Obiectivul grupării din Copou pentru sezonul următor este promovarea în prima ligă.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!