VIDEO Singurul rapidist trist că a ajuns la aniversarea din Giulești, udat din cap până în picioare în timpul interviului

Singurul rapidist trist că a ajuns la aniversarea din Giulești, udat din cap până în picioare în timpul interviului Fotbal intern

Rareș Ilie a luat parte la meciul demonstrativ disputat astăzi de Rapid pentru stadionul din Giulești pentru a marca împlinirea a 99 de ani de la înființarea clubului.

Deși s-a bucurat că a putut lua parte la eveniment, Rareș Ilie nu a putut sărbători cu tot sufletul, deoarece este afectat de ratarea barajului pentru Campionatul Mondial cu naționala U19.

Rareș Ilie, la sărbătoarea Rapidului

Naționala României a capitulat în toate meciurile de la Campionatul European U19 disputat în Slovacia și a ratat astfel șansa de a disputa barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial U20.

„Nu mă așteptam să fie atât de multă lume. În mod normal nici nu trebui să fiu la acest meci, ar fi trebuit să fiu la națională, dar am pierdut meciul cu Slovacia.

Sunt forte dezamăgit pentru că lumea avea așteptări, mai ales de la mine. Am dezamăgit din nou, dar acum sunt cu gândul la Rapid ca să mă refac cât mai repede”, a spus Rareș Ilie după evenimentul organizat de rapidiști pentru a marca împlinirea a 99 de ani de la înființarea clubului.

  • 1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Dragoș Ilie, potrivit transfermarkt.com
  • 38 de meciuri a disputat mijlocașul ofensiv în tricoul Rapidului în sezonul precedent
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!