Alexandru Meszar, finanțatorul clubului din Arad, a dezvăluit că situația nu este deloc roz în privința sănătății lui Mircea Rednic, acesta suferind de curând "o intervenţie pentru două stenturi".
Cu toate acestea, Rednic a continuat să conducă antrenamentele echipei și nu pare tentat să facă un pas în spate, după cum dezvăluie aceeași sursă.
Probleme de sănătate pentru Mircea Rednic
"Mircea Rednic este bine, este lângă echipă. Ţine antrenamentele, la ultimul meci a fost şi pe bancă. La ultima internare pe care a avut-o la spital, a avut o intervenţie pentru două stenturi.
Este o problemă personală a dânsului, privată, pe care o respectăm şi nu prea punem întrebări de genul acesta.
Pentru noi, este important să poată să ne ajute în continuare şi, bineînţeles, să nu existe niciun risc, să aibă acordul tuturor medicilor că poate să activeze în continuare", a spus Alexandru Meszar, potrivit Prosport.
Mircea Rednic a preluat-o pe UTA Arad în aprilie 2023 și a adunat 64 de meciuri pe banca arădenilor, strângând în medie 1,49 puncte pe meci.