Situație jenantă pentru Iulian Miu! Fostul stelist, surprins când „căuta inspirație” la examenul pentru carnetul de antrenor
Iulian Miu (47 de ani) se numără printre foștii jucători care încearcă să treacă pe banca tehnică odată cu încheierea activității de jucător.
Prezent la examenele pentru obținerea carnetului de antrenor, fostul fundaș ar fi fost surprins, potrivit iAMSport, în timp ce încerca să se inspire de la un coleg.
Gabriel Cânu ar fi fost omul de la care Iulian Miu a încercat să obțină informații, însă a fost surprins de unul dintre supraveghetori și mutat în prima bancă.
„Domnule Miu, văd că vă place vorba. Ia treceți dumneavoastră în fața aici să aveți o privire de ansamblu a sălii!”, i-a spus supraveghetorul lui Miu, potrivit sursei de mai sus.
Iulian Miu nu și-a ținut promisiunea
În 2021, Iulian Miu spunea că își va da demisia de la CSA Steaua dacă FCSB va ajunge să joace în Ghencea, însă și-a retras afirmațiile după primul meci al roș-albaștrilor în Ghencea, care s-a disputat chiar anul acesta.
Am zis că-mi dau demisia dacă intră atunci pe Ghencea. Sunt doi ani de atunci. Eu am zis că-mi dau demisia atunci dacă intră FCSB pe Ghencea, dar de atunci au trecut doi ani, s-au schimbat multe. Am mai semnat un alt contract între timp. Eu atunci am zis că dacă intră… aveam informații clare că nu intră. Eu îmi dădeam demisia dacă intra FCSB pe Ghencea atunci sau în următorul an, dar după doi ani…Ce facem?
Eu am un contract semnat, să plece alții, nu eu. Eu nu-mi doresc să joace FCSB acolo. Îți dai seama că nu poți să vorbești ceva atunci și să se întâmple peste 10 ani. Nu am de ce să-mi dau demisia acum, am un proiect pe care l-am început”, a spus Iulian Miu, pentru ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News