SPECIAL | Doi ani de la intrarea României în starea de urgență. Cum a evoluat fotbalul românesc în perioada pandemică
Pe 16 martie 2021 România intra oficial în starea de urgență, după apariția primelor cazuri de coronavirus din România.
Apărut în noiembrie 2019 în China, virusul Sars-Cov-2 a ajuns în România prima dată în finalul lunii februarie a anului 2020. Mai apoi, până la mijlocul lunii martie, numărul de cazuri s-a mărit foarte mult, astfel că autoritățile au fost nevoie să acționeze.
În acest sens, începând cu data de 16 martie, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că pe teritoriul României s-a instarurat starea de urgență, cunoscută și sub numele de ”lockdown”.
”Ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem cu toții că severitatea lor este pe măsura gravității perioadei pe care o traversăm.
Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile. Pandemia cauzată de răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, care au dovedit că au efecte pozitive în țările grav afectate de evoluția virusului. Aceste măsuri vizează sănătatea publică, domenii sociale și economice, dar vizează, deopotrivă, și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale.
Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm viețile celor dragi nouă, viețile celor de lângă noi”, spunea atunci Klaus Iohannis.
Astfel, la acel moment au fost suspendate mai multe drepturi fundamentale, printre care se număra dreptul la libera circulație sau dreptul la educație. Multiple activități au fost suspendate în acel moment, iar oamenii au început să își schimbe stilul de viață.
Fotbalul a avut de suferit din acest context. Competițiile interne au fost suspendate și reluate două luni mai târziu, iar scenariile apărute atunci au uimit întreaga suflare fotbalistică. Mult timp după, a fost limitat accesul suporterilor pe stadion, iar abia începând cu 8 martie 2022 intrarea pe terenurile de fotbal nu a mai fost limitată de deținerea unui certificat verde.
Fotbalul în pandemie
Pe 12 martie 2021, FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice din România, din cauza pandemiei de Coronavirus. La acel moment era luată în calcul ideea de a se amâna turneul EURO 2020, în timp ce Champions League și Europa League fuseseră deja suspendate.
Jucătorii au plecat acasă, la familiile lor, iar atunci a apărut un prim trend fotbalistic din pandemie: antrenamentele online. Multiple cluburi s-au afișat pe social-media în timp ce jucătorii susțineau sesiuni de antrenament online. Mulți jucători si-au angajat antrenori.
Ne mutăm în Antalya
În cele două luni de lookdown, s-a pus de multe ori problema reluării campionatului. În luna aprilie, a apărut varianta SF prin care toate echipele ar fi plecat în Antalya, loc ferit, în acel moment, de virus, pentru a continua competiția.
”Antalya este cea mai bună variantă pentru a încheia sezonul. E singura zonă în care se găsesc hoteluri pentru toată lumea. În plus, stațiunile de acolo nu sunt foarte populate, așa că riscul de contaminare ar fi unul foarte mic.
Timp de 2-3 săptămâni, echipele s-ar antrena în izolare. Apoi, meciurile s-ar disputa o dată la trei zile, ca să putem încheia repede. Estimez că ar dura două luni cu totul. Ideal ar fi să reîncepem rapid, pe la jumătatea sau sfârșitul lunii mai.
În zona Antalya există cel puțin cinci-șase stadioane care oferă condiții bune de Liga 1. Ca buget, ar fi costuri între 40-50 de euro de persoană pe zi. Ținând cont că toate echipele ar fi acolo, deci n-ar mai avea de efectuat alte deplasări, nu e o sumă foarte mare”, spunea în aprilie Cristian Voicu, cel ce se ocupă, de regulă, de cantonamentele echipelor românești din Turcia.
FRF chiar trimisese o cerere la UEFA în acest sens. Varianta a picat, după ce cluburile s-au plâns de costurile uriașe pe care le impune un astfel de concept. Mai apoi, Liga 1 s-a reluat pe 13 iunie.
De atunci, campionatul nu a mai fost suspendat integral din acest motiv, dar mai multe echipe au avut probleme cu Covid-19. Primul club a fost FC Botoșani, al cărui medic, Petre Rădăuceanu, a fost suspect de coronavirus în urma unei deplasări la Craiova.
Cine a făcut performanțe în pandemie?
La capitolul performanțe, un lucru este clar: CFR Cluj este campioana pandemiei. Aceștia au câștigat două titluri la rând de la începutul pandemiei. Ambele au fost speciale, din diferite puncte de vedere.
În primul sezon de pandemie, CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au duelat în ultima etapă, cu titlul pe masă. Pentru prima oară de la introducerea acestui sistem, campioana a fost decisă după meciul direct dintre primele două echipe.
În al doilea sezon, CFR Cluj a intart în playoff pe locul doi, în spatele FCSB-ului, însă au reușit să câștige titlul, fiind o premieră în playoff. Anterior, de fiecare dată câștiga echipa care intra în playoff de pe primul loc.
Cupa României a ajuns la FCSB, respectiv la Universitatea Craiova, care a luat și una dintre cele dpuă Supercupe, a doua mergând la CFR Cluj. Pe plan european, CFR Cluj ese singura echipă românească care a ajuns în cupele europene în perioada pandemiri. Ardelenii au ajuns sezonul 2020-2021 în Europa League, terminând pe trei grupa A, în spatele echipelor AS Roma și Young Boys Berna, dar peste CSKA Sofia, respectiv în sezonul curent în Conference League, fiind codașa unei grupe din care mai făceau parte AZ Alkmaar, Randers și Jablonec.
Echipa națională a stat acasă
Asemeni celebrelor sondaje din perioada de lookdown, care aveau forma standard: ”Stați în casă, arătați că vă pasă!”, echipa națională a României nu a avut realizări prea mari. Am ratat prezența la Campionatul European desfășurat și la București, vara trecută, dar și calificarea la Campionatul Mondial de anul următor, din Qatar.
Singura realizare importană a fost prezența echipei U21 la Campionatul European 2021, fiind eliminați din faza grupelor. Totuși, calificarea lor face ca România să fie calificată la trei turnee finale U21 consecutive, după ce am participat și la ediția din 2019 și o vom găzdui pe cea din 2023.
Transferuri importante
La capitolul transferuri, am stat bine. Cel mai important este cel al lui Valentin Mihăilă, care a ajuns de la Craiova la Parma, iar mai apoi de la Parma la Atalanta. Tot la Parma a ajuns și Dennis Man, fost la FCSB.
Un alt cuplu de jucători de la FCSB și Craiova care au plecat împreună spre un alt club este format din Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, cate au ajuns la Galatasatay vara trecută, la dorința lui Fatih Terim.
În această iarnă Nicolae Stanciu a ajuns la Wuhan, în China, în timp ce în septembrie 2020 Ciprian Tătărușanu a prins transferul vieții și a semnat cu AC Milan, în Serie A. Un alt român ajuns în Italia a fost Răzvan Marin, cedat de Ajax la Cagliali.
După ce nu s-a adaptat în America, Alexandru Mitriță a semnat cu PAOK, în Grecia, sub comanda lui Răzvan Lucescu. În America a ajuns Alexandru Mățan, de la Viitorul la Comumbus Crew.
Alexandru Maxim a semnat cu Gaziantep, la cererea antrenorului de atunci, Marius Șumudică, alături de Alin Toșca.
De altfel, pandemia a dat fotbalului românesc două mari talente: Octavian Popescu, de la FCSB, respectiv Radu Drăguși, împrumutat de Juventus la Salernitana.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News