FOTO ȘI VIDEO Spectacol în Vicov la cel mai mare turneu de minifotbal din țară! Mihai Roman, autorul unui proiect grandios 

Spectacol în Vicov la cel mai mare turneu de minifotbal din țară! Mihai Roman, autorul unui proiect grandios  Fotbal intern

Artificii, fotbal, spectacol și voie bună în Suceava la a doua ediție a „Cupei Ion Nistor”. 

În perioada 10-14 august, în Vicov, s-a desfășurat „Cupa Ion Nistor”, unul dintre cele mai puternice turnee de minifotbal din țară. Chiar dacă a fost doar a doua ediție, s-au înscris 24 dintre cele mai bune echipe din România, printre care și cunoscutele: Juventus Sibiu, Premier Iași, Luceafărul Cluj, Tazmannschaft, Corvinul Hunedoara , Arsenal Iași,  Bucovina Vicov, Bucovina Bădeuți sau Juventus Sibiu. 

În fața a 1000 de spectatori, pe o ploaie torențială, Bucovina Bădeuți a câștigat „Cupa Ion Nistor” în fața lui Premier Iași, 5-0. În timp ce finala mică a fost adjudecată de Bucovina Vicov, care a învins-o pe Juventus Sibiu, favorita turneului, cu 4-1. 

  • Spectacol In Vicov La Cel Mai Mare Turneu De Minifotbal Din Tara Mihai Roman Autorul Unui Proiect Grandios

Organizatorii sunt trei tineri pasionați de fotbal:  Lucian Tărâță, Iosif Cîrdei și Dimitrie Bîru, care au beneficiat de ajutorul lui Mihai Roman (37 ani), fotbalistul Botoșaniului. Atacantul și-a făcut deja planul pentru 2023, când se va retrage. Împreună cu prietenii săi, a pus bazele unei academii de fotbal ultramoderne, la Vicov, care-i va purta numele, și care va avea ca scop dezvoltarea copiilor. 

Mihai Roman: „Pentru noi este importantă sănătatea copiilor!”

„Ne bucurăm că am putut să aducem 24 de echipe foarte bune din țară. Asta demonstrează că această Cupă este importantă, eu zic că o să fie din ce în ce mai importantă, mai tare. O să vină mai multe echipe și mai bune. Important este că am reușit să facem aici, împreună cu Lucian, prietenul și partenerul meu, o treabă foarte bună. Deocamdată ne bucurăm pentru primul teren, avem o bază destul de mare. 

Această suprafață a fost construită cu cele mai bune materiale, am pus tot ce aveam mai bun pentru că această suprafață să arate foarte bine. Pentru noi este importantă sănătatea copiilor, aici o să se desfășoare multe meciuri de copii. O să fie 'Academia Mihai Roman' și o să mai avem încă un teren acoperit. Apoi, pe parcurs, o să vrem să mai construim un teren de 100 m / 60 m, un teren de dimensiuni normale, pentru copii și adulți. Ne dorim din suflet să putem reuși și să facem aici o bază cât mai frumoasă. Eu cred că dacă o să reușim o să fie una dintre cele mai frumoase din Suceava. 

Mă bucur că am scăpat de această accidentare, a fost o accidentare foarte grea care m-a ținut pe tușă două luni și jumătate. A fost foarte dificil. Dar mi-am revenit, sunt bine, mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să evoluez. Vreau să evoluez în acest an cât mai bine, să fiu sănătos, și apoi să ne ocupăm cât putem de bine de această academie”, a declarat Mihai Roman, la „Cupa Ion Nistor”. 

foto și video: Cristian Plosceac.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!