Gheorghe Hagi (60 de ani) a sperat, probabil, ca Farul să fie o altă echipă, după pauza de iarnă și stagiul de pregătire efectuat în cele trei săptămâni, cât campionatul s-a oprit. Din păcate pentru managerul dobrogenilor, lucrurile arată rău de tot pentru echipa sa și în 2025!
Bilanțul echipei, în cele opt etape din acest an, spune totul: 3 victorii, 1 egal, 4 înfrângeri. Sâmbătă, și Craiova a învins Farul, scor 1-0, declanșând starea de alertă la formația de pe litoral. Motivul? La cum arată Farul, la ora actuală, echipa riscă să ajungă la barajul salvării, în play-out. Dacă sezonul regulat s-ar fi încheiat acum, subsolul clasamentului ar fi arătat așa:
7. Sepsi 21 de puncte
8. Hermannstadt 19 puncte
9. Petrolul 19 puncte
10. Farul 17 puncte
11. UTA 17 puncte
12. Oțelul 16 puncte
13. Botoșani 14 puncte
14. Unirea Slobozia 13 puncte
15. Poli Iași 13 puncte
16. Gloria Buzău 10 puncte
După cum se știe, ultimele două clasate vor retrograda direct. Ocupantele locurilor 13 și 14 din play-out vor juca baraje de menținere / promovare cu echipe din „B“. Iar Farul ar fi, după clasamentul la zi, la doar trei puncte de poziția a 13-a, de baraj!
Nu degeaba a avertizat Ionuț Larie (38 de ani), după Craiova – Farul (1-0) că „se îngroașă gluma“ pentru el și colegii săi.
„Trebuie să trecem la treabă şi în play-out să aratăm o altă faţă. Trebuie să analizăm, să vedem unde greşim, ce nu facem bine. Dacă vom continua aşa, vom avea un play-out dificil. Dacă nu ne vom prezenta, aşa cum trebuie, vom avea de suferit. Acum, la Craiova, am făcut un meci slab şi ofensiv şi defensiv“, a spus veteranul Farului, integralist în partida cu Universitatea.