EXCLUSIV Steaua - 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor. Eroii de la acea vreme rememorează „cea mai mare bucurie produsă de fotbalul românesc”
În anul 1986, 7 mai, s-a scris istorie pentru fotbalul românesc. În premieră o echipă din Europa de Est, cucerea cel mai valoros trofeu din fotbalul european, Cupa Campionilor Europeni.
Rămâne memorabil şi peste ani comentariul lui Teoharie Coca Cozma: „Suntem finalişti, am câştigat cupa. Cupa Campionilor Europeni este la Bucureşti!”, „Apără Duckadam!”, „Lăcătuş trebuie să înscrie, Lăcătuş va înscrie!”, sau „Gabi Balint, omul nostru de gol!”, cuvinte sinonime cu cea mai mare performanţă din fotbalul românesc.
„Duminică, 8 mai 2022, retrăim împreună momentele unice alături de cei mai importanţi actori de pe scena fotbalului din România, Lăcătuş, Balint, marcatorii de pe Ramon Sanchez Pizjuan, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Piţurcă sau Stoica, vor fi prezenţi pe stadionul Steaua”, a scris Steaua Bucureşti.
Momentele de la Sevilla rememorate de câţiva jucători de legendă.
„Primirea pe care am avut-o după meciul de la Sevilla a fost extraordinară. Miile de spectatori care erau acolo și care cântau... te face bucuros, te face fericit.
Ne întâlnim cu oameni necunoscuți pe strada, ne mulțumesc. Chiar unii care sunt sinceri și spun că <<nu am ținut cu Steaua, dar ați făcut o performanță și vă mulțumim>>”, a spus Tudorel Stoica, pentru PRO ARENA.
„Am dominat fotbalul vreo 4-5 ani de zile, nu a fost numai Cupa Campionilor, au mai fost multe realizări frumoase și am ținut iubitorii de fotbal din România cu sufletul la gură.
Am venit toți absolut de plăcere am venit la Steaua, nu racolați, nu eram soldați să ne ia în armată, am venit de plăcere.
Barcelona o echipă foarte puternică. A fost, este și probabil că va mai fi unul din cele mai mari cluburi din lume. Emoții aveam pentru că e normal să ai emoții când joci un meci cu o asemenea miză”, a spus Ștefan Iovan, pentru PRO ARENA.
„În primul rând ne-am sunat foarte mult și pentru succesul nostru, dar și pentru succesul țării, a milioanelor de români din țară, care eram convinși atunci că va fi cea mai mare bucurie. Una dintre cele mai mari bucurii pe care putea să le producă fotbalul românesc”, a spus Aghel Iordănescu la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News