Steaua lui Dică. Leo Badea scrie despre FCSB în "noua eră"

Steaua lui Dică. Leo Badea scrie despre FCSB în noua eră Fotbal intern

FCSB s-a impus joi seara, scor 1-0, în Slovacia, cu Dunajska Streda, în prima manșă a turului III preliminar din Conference League. 

de Leo BADEA (senior editor)

În ultimii ani am fost ușor nemulțumit de faptul că patronul FCSB a tot adus antrenori nu neapărat după niște criterii de valoare ci, mai degrabă, pe ideea că este ascultător. Nu dau nume, dar este clar, cred, la ce mă refer.

  • Leo 6

După ce Petrea a părăsit corabia, aducerea lui Dică mi se pare cea mai bună soluție luată de conducătorii FCSB-ului. Aici mă refer și la Mihai Stoica. Este mâna lui Meme mie în sută!

Mă  bucură și aducerea sub culori a mijlocașului de fier al Oțelului Galați - Viorel Tănase. Tase a îmbrățișat meseria de antrenor din 2008 și o spun cu tărie că este un viitor antrenor de calitate al fotbalului nostru.

Nefiind adeptul ideii stupide, conform căreia secunzii trebuie neapărat să fie foști jucători ai clubului, salut aducerea lui Tase și îi doresc succes. Are tot ce îi trebuie pentru a deveni un antrenor care să conteze în viitor. Dar nu acesta este subiectul pe care vreau să-l dezbat azi.

Leo Badea scrie despre FCSB în "noua eră"

Nu sunt un jurnalist care să se arunce ușor  după un meci și să critice sau să laude o echipă, însă, de data asta, după cum a arătat FCSB cu Dunajska Streda simt că se naște o echipă puternică.

Doamne! era să scriu Ghencea, dar ministrul Dîncu & gașca nu–l vor pe Gigi acolo, așa că mă repliez și scriu ”ECHIPA DIN BERCENI” care joacă unde poate și niciodată unde vrea ea, sau mai bine spus, unde îi este locul. Nici subiectul acesta nu-l dezbat acum, avem timp. Anomaliile din fotbalul românesc ne ocupă suficient timp. Avem subiecte de dezbătut pentru încă 100 de ani.

Revin  la echipă. Simt că este posibil ca Gigi Becali să reușească din nou încropirea unei echipe asemănătoare celei dirijată de Cosmin Olăroiu. Echipa lui Olăroiu, din ce îmi duc aminte era așa: CARLOS - OGARARU, GOIAN, GHIONEA, P. MARIN - NICOLITA, RADOI, PARASCHIV, BOSTINA - DICĂ și CRISTEA/IACOB.

Nu mai reamintesc performanțele acelei echipe deoarece sunt arhicunoscute, vreau să analizăm împreună actuala echipă. Numitorul comun fiind Nicolae DICĂ.

Actuala echipă a FCSB – ului arată în opinia mea astfel: TARNOVEANU – OV. POPESCU, DAWA, TAMM, RADUNOVIC - EDJOUMA, OLARU - CORDEA, OCT. POPESCU, MICULESCU - COMAN/ RUSU.

Steaua lui Dică 

Încep prin a spune că, la nivelul portarilor, echipa lui Dică antrenor stă mult mai bine decât echipa lui Dică jucător. Copilul acesta teribil, adus de la Iași, este, în opinia mea, un candidat serios la postul de portar al echipei naționale. Ștefan are toate calitățile și vârsta, dar, și înălțimea care mă fac să cred că o să fie un portar care va aresta postul de titular al Naționalei. Așadar, revin TARNOVEANU care este, consider eu, peste Carlos.

La poziția de fundaș dreapta lupta dintre Ogăraru și Ovidiu Popescu pare să încline spre Ogăraru dar trebuie să mărturisesc că îmi place mult de Ovidiu, și nu pentru că ar fi bănățean, ca mine, ci pentru că îmi amintesc cu mare plăcere de evoluția lui Popescu în meciul cu Germania. Înclin să cred că la mustață îl bate OGĂRARU. Poziția de fundaș central dreapta GOIAN nu cred că poate fi bătut la ora aceasta de Dawa. Goian rămâne fără îndoială unul dintre cei mai buni – puternici și devotați fundași centrali din istoria fotbalului românesc.

Dawa promite, îl așteptăm să evolueze din ce în ce mai bine și să devină un stâlp al apărării. Fundaș central stânga - GHIONEA este și el peste Tamm, fără îndoială, însă trebuie să recunosc că Tamm reprezintă cea mai frumoasă surpriză a FCSB–ului în această perioadă de transferuri.

Tamm, un mic Iovan

Îl vad pe Tamm un mic Iovan, Fane Moțăței, sau, mai bine zis, cu căpitanul de la Sevilla l-aș compara. Fundaș stânga între Petre Marin și Radunovici, recunosc că îmi este greu să mă decid, deși Petrică îmi este atât de simpatic încât o să-l declar pe el învingător.

Deci: P. MARIN fundaș stânga, de aici lucrurile se complică deoarece Olăroiu juca un sistem 1-4-4-2 sau, mai exact, juca Oli cu 4 fundași, 4 mijlocași și cu Dică în spatele lui Iacob. Aș avea de ales între Nicoliță, și, să zicem, Cordea sau Miculescu. Aici declar că este egalitate între CORDEA sau MICULESCU și NICOLIȚĂ.

La nivelul mijlocașilor centrali - între RĂDOI și Edjouma nu poate fi vorba despre prea multe discuții. Mirel detașat. Între PARASCHIV si OLARU nu pot să mă decid. M-am tot gândit și trebuie să pun din nou semnul ”=” .La  mijlocași stânga pe Bostina îl văd la bătaie mare cu Miculescu sau Coman. ÎI  prefer pe

MICULESCU. Am mari așteptări de la David și asta nu pentru că a costat acum 1,7 milioane de euro, ci pentru că îmi place atitudinea lui din teren, dar și înafara lui. Cred în STEAUA lui Miculescu. Îmi permit să scriu că Miculescu, deși n-a reușit să arate cine știe ce în meciul de debut, are un potențial uriaș și sper să ne depășească așteptările.

Între Dică și Oct. Popescu îmi este foarte greu să decid. DICĂ a fost un marcator dar și un servant excelent, deci un numar 10 complet. Consider că, dacă Dică avea la mașina lui o viteza în plus ar fi fost un jucător care s-ar fi impus și la o echipă puternică de afară. Cu această lipsă la cutia de viteze antrenorul de azi al FCSB-ului s-a mulțumit cu performanțe pe plan local.

Lui Octavian POPESCU îi prevăd un viitor strălucit, încă aștept să devină jucătorul determinant al echipei, și, ca să-l citez pe Nea Mitică, Octavian Popescu este un jucător ”trăsnet”. La nivelul superior dintre CRISTEA și Rusu sau Coman îl văd pe Andrei învingător la puncte.Cristea ramane jucatorul meu favorit. Celor care se întreabă de ce l-am nominalizat pe Coman ca atacant central, le răspund că l-am văzut deseori pe Coman evoluând la Viitorul lui Hagi în poziția de vârf fals sau chiar vârf împins, adică vârf de careu, și cred că pentru calitățile lui poziția de atacant central i se potrivește ca o mănușă.

FCSB N-ARE BANCĂ DE REZERVE 

Despre rezerve nu avem ce să comentăm prea mult. Diferențele între Cernea, Oprița, Cristocea sau A. Cristea sunt mult prea mari ca să–i comparăm cu  A . Vlad , Achim, Mamut, Dumiter, S. Serban sau Pantaru. Fără să par răutăcios, amintesc faptul că, se spune în fotbal că banca de rezerve îți câștigă meciurile. Cu cât ai jucători pe bancă mai valoroși, cu atât concurența crește, și, implicit evoluția, dar mai ales atitudinea și dăruirea jucătorilor titulari este mai mare.

Mă întreb de ce mai sunt ținuți în lotul actual jucători precum cei enumerați mai devreme. Eu unul m-am lămurit cu A. Vlad sau Mamut și restul.  Nu este clar că FCSB nu are decât niște copii, adică niște promisiuni pe banca de rezerve?

Îi apreciez și sper că Duncan, Pantrea, Musi sau Ianis Stoica să devină certitudini, de valoarea lor nu mă îndoiesc nici o clipă. Chiar dacă remarcăm împreună că echipa lui Dică jucător are mult mai mulți titulari la un 11 imaginar și transpus în timp decât echipa lui Dică antrenor, am puterea să spun că intuiesc că Gigi Becali, cu încă două sau trei transferuri importante poate să se apropie serios de echipa condusă de Olăroiu.

Fraza rostită de domnul Ienei

Îmi reamintesc acum de o frază rostită de lordul fotbalului romanesc, DOMNUL IENEI. Acesta spunea că el, în perioada de transferuri, nu vrea multe plecări sau veniri la echipă și că își dorește să TRANSFERE NUMAI TITULARI.

Mergând pe aceeași idee, cred că, FCSB-ul de acum cu 2 sau 3 transferuri de titulari poate visa realist la formarea unei echipe care să emită pretenții la performanțele de altădată ale Stelei.

Sper să aud din nou comentatorii să strige ”DU-TE, DICĂ! DU-TE!” cu echipa în primăvara europeană. Cred că DICĂ este omul potrivit la locul potrivit și are nevoie de un pic de noroc și de o bancă de rezerve valoroasă.

Dică este un antrenor pasionat și cred că o să reușească lucruri memorabile ca antrenor la fel cum a făcut-o pentru aceeași echipă ca jucător.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!