VIDEO EXCLUSIV Strategia de la Sepsi pentru Supercupa României: "Mai avem loc de trofee În vitrină". Ce transferuri mai face
Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj joacă primul meci oficial la nivel intern, Supercupa României, liveTEXT pe www.sport.ro.
Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", Attila Hadnagy a vorbit despre situația de la club și despre obiectivele pe care le are atât în meciul cu CFR Cluj, cât și în viitorul apropiat, în cupele europene.
"Avem loc în vitrină, deocamdată e doar Cupa României. Avem mare nevoie de trofee, sperăm să câștigăm. E prea mult spus că suntem favoriți la titlu, dar vrem să prindem playoff-ul. Locul patru - cinci ar fi extraordinar.
Noi nu avem nimic de pierdut. Dacă ne bate, ne bate campioana României. Presiunea este pe ei, plecăm cu șansa a doua, dar orice se poate întâmpla. Cred că o să fie peste 1500 de suporteri la Arad, sunt șapte autocare plus cei care vin cu mașinile. Pentru noi nu a fost inspirată alegerea stadionului, am făcut șapte ore până la Arad, dar vrem să luăm cupa și să o ducem acasă.
Ce transferuri mai face Sepsi Sfântu Gheorghe
Singurul care o să ni se mai alăture, mai mult ca sigur, este Jonathan Rodriguez. A plecat Eder Gonzalez și în locul lui ar trebui să vină un jucător. E băiat tânăr, a dispărut undeva, cred că l-au sucit impresarii. Ne-a sunat o echipă din Grecia, sunt ceva discuții, poate luăm și niște bani pe el", a declarat directorul sportiv la PRO ARENA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News