Marius Șumudică (53 de ani) e cel mai căutat antrenor din Superliga noastră. Asta dacă ne luăm după știrile care apar, periodic, „pe surse“ despre interesul unor echipe din străinătate pentru actualul tehnician al Rapidului. 

Vorbim despre o situație un pic bizară, având în vedere că, la ultimele sale mandate la formații de peste hotare, Șumudică a avut orice, numai rezultate extraordinare nu! De la Gaziantep (Turcia) a plecat într-un moment în care nu mai bătea pe nimeni. Abia după schimbarea sa, echipa a „decolat“ și s-a salvat de la retrogradare. Înainte, fusese mandatul de la Al-Raed (Arabia Saudită), încheiat cu un loc 10 în campionat. În rest, experiențele de la Al-Shabab (11 meciuri), Malatyaspor (17 meciuri) și Rizespor (7 meciuri) nici nu prea merită să fie analizate, în condițiile în care Șumudică a stat prea puțin timp la aceste formații.

La Pesepolis nu s-a auzit de Șumudică!

La începutul lunii ianuarie, într-un interviu pentru gsp.ro, Șumudică s-a lăudat că e asaltat de oferte, deși e sub contract cu Rapid.

Persepolis, Damac, Antalyaspor. Prima, Persepolis. Nu puteam să mă duc la Teheran, mi-a fost frică și nu m-aș fi dus. Primul și primul lucru, n-aș fi plecat de la Rapid pentru nimic în lume. Vreau să le spun tuturor celor care așteaptă ca Șumudică să plece de la Rapid că nu voi pleca decât dacă nu îmi deplinesc obiectivul. Dacă patronii vor să renunțe la Șumudică, asta e, nicio problemă!“, a fost declarația dată de Șumudică pe 11 ianuarie.

Ea a ajuns și în presa iraniană, între timp, care a preluat declarațiile antrenorului român de la site-ul sportpesurse.ro. Doar că iranienii s-au arătat șocați de povestea spusă de Șumudică în România. Pentru că, potrivit agenția Mehr, pe lista scurtă a oficialilor clubului Persepolis Teheran s-au aflat trei antrenori, nici unul din România!

Site-ul Varzesh3 a publicat lista completă a antrenorilor care au fost propuși pentru a pregăti Persepolis Teheran. Nici aici nu apare numele lui Marius Șumudică.

După mai multe săptămâni de analize, oficialii iranieni au redus lista propunerilor la trei nume: Edin Terzic (fost antrenor la Borussia Dortmund), Walter Mazzarri (fost la Napoli) și İsmail Kartal (fost la Fenerbahce). Ultimul e și la un pas de a bate palma cu Persepolis, oficialii clubului fiind acum, la Istanbul, pentru a semna actele cu acesta.