Marius Șumudică se „hrănește“ din conflicte. Iar acum, când are și rezultate cu Rapid, ducând echipa în play-off, e pe cai mari, plin de entuziasm. Ceea ce s-a văzut și în interviul său, acordat la câteva minute după încheierea derby-ului.

Șumudică a venit în zona mixtă și a vorbit ca un om „băgat în priză“, abia stând pe loc. Când a fost întrebat despre gestul pe care l-a făcut către spectatorii aflați în spatele său, în timpul derby-ului, Șumudică s-a luminat la față și a explicat, pe larg, ce s-a întâmplat.

Le-am spus că sunt zero. M-au insultat. Și le-am zis că au fost zero, ca galerie, în fața fanilor noștri. Le-am transmis că sunt zero și că vor rămâne zero. Băieții deștepți sunt cei de la Peluza Sud. În rest, cei care m-au insultat sunt niște cetățeni. Nimic mai mult“, a spus Șumudică.

În cadrul interviului său, antrenorul Rapidului a atins și alte puncte de interes:

*Inteligența FCSB-ului - Îl felicit pe Târnovanu. Când a văzut că au un jucător accidentat, s-a pus pe jos, că altfel rămâneau în 9 oameni. Astea sunt momentele în care se vede experiența. Noi n-am fost lucizi, n-am reușit să ducem jocul pe margine, iar când am reușit, centrările au lăsat de dorit. 

*Despre parcursul său pe banca Rapidului - Am făcut 20 de puncte în tur. Avem 26 de puncte în retur deja. Dacă scoatem un rezultat pozitiv, la Hermannstadt, eu socotesc că suntem la 2-3 puncte de locul 1, în play-off, după înjumătățire. La început, nu credeam că vom ajunge aici. Am început să sper după cantonamentul de la Dubai.

*Despre golul anulat al Rapidului în meciul cu FCSB - Asta e VAR-ul. Respectăm decizia. Și acel moment ne-a debusolat. Am trăit o bucurie, după care a venit decizia VAR. N-a fost ușor.

*Despre mutările sale tactice, în derby - Am forțat pe final, am trecut la un 4-4-2, am jucat cu doi atacanți. Am făcut tot ce a depins de mine. Ne-a lipsit Borza. Dar și ei au avut absenți. De asta spun că rezultatul e echitabil.

*Despre șansele Rapidului la titlu - Nu. Nu mă gândesc la titlu. Rapid, dacă rămânem împreună, poate să atace titlul, la anul. Noi nu știm să facem ce face acum FCSB. Ei sunt foarte deștepți. Au acumulat inteligența asta prin jocuri internaționale. Să știți că pentru ei nu e un minus că au 50 de meciuri. Majoritatea jucătorilor preferă să joace din 3 în 3 zile. Noi i-am prins chiar cel mai rău din punctul ăsta de vedere. Că au avut o săptămână fără meci. Asta e norocul Rapidului și șansa Stelei. Scuzați-mă, șansa FCSB-ului, că Steaua e echipa Armatei.

*Despre arbitraj - Greșeli minore au fost. Dar nu mai contează.