"Sunt valoroși, oamenii dracului!". Pariul de sute de milioane de euro al lui Dumitru Dragomir pentru frații Becali
Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, consideră că frații Becali au ajuns la un alt nivel în ceea ce privește transferurile pe care le fac.
Din punctul de vedere al lui Dragomir, Giovanii Becali se află în top cinci mondial al impresarilor, iar un plus al acestuia este reprezentat de faptul că ține cont și de sfaturile celor din jur.
Dumitru Dragomir a mărturisit că le-a făcut o recomandare pentru un tânăr jucător, iar frații Becali au preluat cazul.
"Giovanni este de talie mondială, băi, nene! Este între primii cinci din lume, plus că au terenuri de sute de milioane de euro. Nu trăiesc ei doar din vânzarea de jucători. Sunt valoroși, oamenii dracului!
Eu stau de vorbă zilnic cu Giovanni, i-am recomandat câțiva jucători de mare valoare. I-am spus de puștiul Gheorghe Gabriel, de la Juniorul. Imediat a trimis după el…. Cine îl ia, face din el jucător de sute de milioane", a declarat Dumitru Dragomir, potrivit Prosport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News