Tavi e gata să revină în forță! Mesajul postat pe rețelele de socializare de „perla” FCSB-ului

Tavi e gata să revină în forță! Mesajul postat pe rețelele de socializare de „perla” FCSB-ului Fotbal intern

Octavian Popescu (20 de ani), se confruntă cu un moment dificil în cariera sa, dar rămâne hotărât să-și dovedească valoarea.

Deși a ajuns pe banca de rezerve la FCSB și și-a pierdut și locul în echipa națională de tineret a României, Tavi este încrezător că va reveni și mai puternic în perioada următoare.

O dovedește mesajul pe care l-a postat pe rețelele de socializare: „Dacă nu ai mentalitatea că ești cel mai bun, ai eșuat deja. Înainte de a putea ajunge vreodată la ceva, trebuie să crezi. Nu devii din greșeală grozav la ceva”, a fost mesajul transmis de Octavian Popescu, pe Instagram.

Tavi Popescu, out și de la naționala de tineret

Tavi Popescu s-a arătat deranjat de faptul că nu a fost convocat de Pancu pentru acțiunea din luna septembrie a naționalei U21, însă Gigi Becali l-a pus rapid la punct.

„Nu are nicio dreptate, vezi de treaba ta, ai 20 de ani, joacă fotbal! Chiar dacă are Pancu (n.r. - ceva personal cu Octavian Popescu), taci din gură!

Nu există jucător care are valoare, iar selecționerul să nu-l ia. El trebuie să-și vadă de treabă. Abia i-au ieșit mucii pe la nas, barba. Joacă fotbal, că în loc să crești, scazi. Să dea pase, nu să vorbească”, a spus Gigi Becali, într-o confeerință susținută la „Palat”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!