Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a făcut niște alegeri complet greșite, în vară. Prima a fost instalarea lui Neil Lennon pe bancă, în condițiile în care fotbalul britanic n-are nicio legătura cu ce se joacă la noi. Apoi, a fost transferul incredibil al unui anonim, Timotej Jambor, de la Zilina (Slovacia), pentru... un milion de euro!

Dacă prima eroare a fost corectată din mers, după numai 6 meciuri, niciunul câștigat, Lennon fiind înlocuit cu Marius Șumudică, acum a venit și a doua măsură, cea legată de Jambor. Problema e că ea nu micșorează paguba produsă de legitimarea atacantului!

Potrivit Fanatik, Jambor a părăsit deja România și s-a întors la Zilina, sub forma de împrumut. Decizia a fost luată, deoarece atacantul de 21 de ani nu s-a adaptat în campionatul nostru. În prima parte a sezonului, Jambor a fost folosit în 11 meciuri oficiale la Rapid, adunând 416 minute pe teren. Bilanțul său? 0 goluri și o pasă de gol. Prea puțin pentru un jucător de un milion de euro.

Fără Jambor, Rapid se va pregăti, în iarnă, la Dubai, programul detaliat al stagiului de iarnă fiind anunțat de sport.ro aici.