A fost vecin cu Tudor Postelnicu, șeful Securității comuniste

Dinu Gheorghe a fost fundaș central la juniorii lui Dinamo, la o grupă unde a fost coleg de generație cu Ionel Augustin şi Ion Marin. După ce nu a reușit să ajungă fotbalist, a luat-o de jos și a lucrat, timp de șase luni, până la intrarea la facultate, ca magazioner la un spital pentru persoanele cu afecțiuni psihice.

De asemenea, a fost vecin de casă cu Tudor Postelnicu, temutul șef al Securității, ministru de Interne în ultimii ani ai regimului comunist și principalul susținător de rang înalt al lui Dinamo în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. 

Trebuia să îl ajute pe Gigi Nețoiu să promoveze Voluntariul

Ulterior, acesta a ajuns vameș, ocupând funcția de director al Direcţiei Generale a Vămilor, între 2000 și 2003, care i-a adus și porecla "Vamă" în lumea fotbalului. A făcut trecerea spre fotbal, în mod surprinzător, fiind președinte sau director general la FC Rapid (1997-2006, 2010-2011, 2015, 2016), FC Brașov (2006-2010), Astra Ploiești (2012-2014), FC Dinamo (2015), ASA Tg. Mureș (2017) și Dunărea Călărași (2019).

În ultimii ani a fost analist sportiv la emisiuni cu profil fotbalistic, iar în 2025 urma să ocupe o funcție în conducerea clubului FC Voluntari, unde fusese cooptat de patronul Gigi Nețoiu, alături de alte nume importante din fotbalul românesc.