FOTO ȘI VIDEO Turnul Babel: echipa de fotbal din România cu patron japonez a transferat din Costa Rica un american de origine germană
Cameron Jon Schneider, un atacant în vârstă de 25 de ani din Tennessee, este noul jucător al formației Progresul Ezeriș.
Progresul Ezeriș, echipă din Liga 3, a anunțat transferul atacantului Cameron Jon Schneider (25 de ani), un american cu origini germane îndepărtate, transferat din Costa Rica, de la Futbol Consultants Desamparados.
”Welcome Schneider Cameron Jon!
Echipa noastră se întărește în continuare!
Noua achiziție este un atacant de 25 ani, născut în Kingston, Tennessee, SUA. A început fotbalul la clubul local FC Alliance Tennesse, evoluând de-a lungul carierei la Philadelphia FC, Michigan Stars și vine la echipa noastră de la echipa FC Sociedad Deportiva (Costa Rica)!”, a precizat clubul din județul Caraș-Severin pe pagina oficială de Facebook.
Antrenor la Progresul Ezeriș este fostul fotbalist Dorian Arbănaș
Conform caransebes.ro, din acest sezon, la Progresul Ezeriș ”noul preşedinte este finanţatorul şi proprietarul clubului, japonezul Jumpei Bando”.
Antrenor principal a rămas fostul fotbalist Dorian Arbănaș (39 de ani, ex-Gloria Bistrița, Sheriff Tiraspol, Khazar Lankaran).
Foto: Progresul Ezeriș
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News