Un antrenor de la Rapid a plecat in Italia, ca sa joace in Serie D! El joaca in atacul unei echipe de langa Roma

Un antrenor de la Rapid a plecat in Italia, ca sa joace in Serie D! El joaca in atacul unei echipe de langa Roma Fotbal intern

Rapidistul detine aceeasi licenta ca antrenorul sau din Italia. 

In octombrie 2019, Andrei Ciolacu (27 ani) revenise la Rapid, dar nu ca jucator, ci ca antrenor al echipei de junior U16. Atacantul crescut de Rapid, debutase in 2011 pentru “visinii”, dupa doua sezoane la “satelit”, in Liga 3. Dupa un scurt imprumut la CS Otopeni, in tricoul Rapidului a bifat 56 de partide si a inscris 7 goluri, fiind unul dintre favoritii galeriei, datorita predigriului sau giulestean. Dupa inrautatirea situatiei financiare a clubului si intrarea acestuia in deruta administrativa, Ciolacu a mai fost legitimat la Slask Wroclaw (Polonia L1), ASA Tg. Mures (Romania L1), Warriors FC (Singapore L1), Juventus Bucuresti (Romania L1), Metaloglobus Bucuresti (Romania L2) si FC Tskhinvali (Georgia L2). 

Din cauza unor probleme medicale, a lipsei unor oferte decente si a faptului ca Rapid nu i-a oferit un contract, dupa promovarea in Liga 2, Ciolacu a acceptat sa preia o grupa de juniori din cadrul Centrului de Performanta Rapid Bucuresti. El este absolvent al UNEFS, promotia 2016, si detine licenta B UEFA, fiind unul dintre cei mai tineri cursanti care au dat dat examenul in iulie 2018. Dupa patru luni de antrenorat, Ciolacu a decis sa mai dea o sansa carierei de jucator, acceptand sa semneze cu Avezzano Calcio, echipa de Serie D din Italia.

  • Un Antrenor De La Rapid A Plecat In Italia Ca Sa Joace In Serie D

”Lupii” joaca pe arena Stadio Dei Marsi (4.000 de locuri), fiind antrenati de Antonio Mecomonaco, care detine acceasi licenta ca si fostul rapidist. Fondat in 1919 si reinfiintat in 2000 si in 2009, dupa ce a trecut prin grave probleme financiare, Avezzano Calcio are pretentii la promovarea in Serie C1, acolo unde a  evoluat ultima data in sezonul 1996-1997. Printre jucatorii care au evoluat in tricoul „alb-verde” se numara Giuseppe Pancaro, Alessandro Del Grosso, Antonio Bonaldi, Fulvio Bernardini, Silvio Piola, Maurizio Coppola, Enrico Maniero, Christian Manfredini, Patrizio Fimiani, Ersilio Cerone sau Roberto Di Nicola, clubul fiind antrenat de-a lungul timpului de celebrii Giuseppe Cavanna, Juan Carlos Tacchi, Bruno Jacoboni, Carlo Facchin sau Bruno Nobili.  

Avezzano, orasul unde joaca Ciolacu, se afla in Provincia L’Aquila, la 60km de Roma, si este cunoscut pentru Castelul Orsini-Colonna, Tunelurile Imparatului Claudius, ruinele coloniei romane Alba Fucens, cartoful de Fucino (produs cu indicatie geografica protejata), parcul industrial unde se produc electronice si care este motorul economic al regiunii si ferma de sateliti Telespazio, unul dintre principalii operatori mondiali ai serviciilor prin satelit.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!