EXCLUSIV Un cunoscut impresar român: "Cîrjan și Munteanu, greșeală că s-au întors în Liga 1. Mazilu și Borza, nepregătiți pentru Anglia"
Acesta spune că de vină pentru stagnarea tinerilor jucători români sunt metodologia de antrenament, nivelul competițional intern scăzut și alegerile pe care ei le fac în carieră.
- "Te uiți pe lotul Fiorentinei și înțelegi imediat că aia aveau alții mai buni ca Munteanu"
- "Ce e diferit la fotbalul de afară? În primul rând e mai fizic"
- "Vedeți cum arăta Ianis Hagi înainte să plece afară și ce masă musculară are acum"
- "Mazilu pleacă la Brighton cu vreo cinci kilograme de mușchi în minus"
- "Pentru Cîrjan, venirea la Rapid e dezastruosă"
Florin Manea, unul dintre cei mai importanți agenți de jucători din România, a vorbit despre cei mai talentați tineri fotbaliști români. Acesta crede că Louis Munteanu și Cătălin Cîrjan au greșit că au acceptat ofertele de a reveni în Liga 1, unde nu pot progresa pe măsura telentului lor, iar Andrei Borza și Adrian Mazilu nu pot încă face față din punct de vedere fizic în străinătate, pentru că nu există concurența și pregătirea potrivite în România.
"Te uiți pe lotul Fiorentinei și înțelegi imediat că aia aveau alții mai buni ca Munteanu"
"Pe Louis Munteanu l-a dat Fiorentina pentru că nu avea loc. Dar la noi e decisiv. Diferența e foarte mare între Italia și România, dacă unul care la ei e la Primavera la noi joacă fluierând în Liga 1. Uite, Louis Munteanu e la al doilea an pe care îl joacă în România. S-a întors de la Fiorentina, i-au mai dat aia un an. De ce nu l-au luat în Italia? De ce nu rămâne în Italia? Pe Drăgușin nu l-a vrut Juventus, dar l-au vrut Sampdoria, Salernitana, Genoa. Munteanu trebuia să se ducă în Serie B pentru că trebuie să menții ritmul de acolo.
Am văzut declarația lui Gică Hagi care zicea că nu înțelege cum l-a dat Fiorentina pe Munteanu. Îl respect foarte mult și sunt de acord cu ce zice, în majoritatea cazurilor, dar acum nu sunt de acord cu el. Te uiți pe lotul Fiorentinei și înțelegi imediat că aia aveau alții mai buni. E o diferență uriașă între Liga 1 și ce se joacă în campionatele tari. Uite Dennis Man, care e unul dintre mai buni jucători ai noștri de atac, joacă în Serie B. O face bine acum, e adevărat, la Parma. Moruțan, care totuși a fost decisiv... Nu știu pe unde e, prin Turcia.
"Ce e diferit la fotbalul de afară? În primul rând e mai fizic"
Ce e diferit la fotbalul de afară? În primul rând e mai fizic, adică ritmul mai mult mai accelerat, se joacă în viteză mai mare și cu ruperi de ritm mai dese și mai puternice. Fizic, stau mai bine ca noi, tactic, stau mai bine ca noi. Drăgușin a avut noroc că el a plecat la 16 ani, când începi să faci tactic. El a făcut totul la Juventus, apoi a lucrat cu Bonucci, Chiellini, Ronaldo... În Italia, dacă nu stai tactic bine, e foarte greu să mai prinzi trenul. La 19 ani, dacă te duci deja ai deprinderi formate greșit, care trebuie corectate repede și e greu să schimbi atunci.
Man a plecat la 22-23 de ani, poate să dureze ani ca să schimbe deprinderile greșite. Sau poate nu te obișnuiești niciodată, dacă nu au răbdare cu tine. Uite, în ultima vreme, are și el deja doi ani acolo, a început să fie decisiv. Și el, și Mihăilă sunt jucători cu calități, dar tactica și ritmul de joc i-au ținut un pic pe loc. Pe Mihăilă îl ajută că are viteză, problema la el a fost că s-a accidentat mereu. Cred că se accidentează des din cauza intensității de joc. El e obișnuit într-un fel, poate și de la ce mănâncă. Că noi nu mâncăm corect, suntem pofticioși, gurmanzi.
"Vedeți cum arăta Ianis Hagi înainte să plece afară și ce masă musculară are acum"
Transferul lui Ianis în Spania e mai bun decât cel în Israel. E un campionat care ni se potrivește și poate i se potrivește și lui mai bine. Și el a avut probleme, vedeți cum arăta înainte să plece afară și ce masă musculară are acum, după perioada petrecută la Fiorentina, Genk și Rangers. Arată fizic după perioada din Scoția de zici că e altă persoană. Dacă nu ai mușchi, nu poți să faci față. Îi găsești pe unii care te aruncă prin toate reclamele, prin garduri.
Era discuția asta, m-am certat cu nea Mitică, că Borza joacă în Anglia, că joacă la Manchester City la 17 ani. Păi, îl prinde Bernardo Silva la antrenament și-l nenorocește! Dacă ajungi în Anglia, ce faci? Te ia Haaland în spate și fuge cu tine. Dacă nu ai fizicul corespunzător, agilitatea, puterea, detenta să te bați atunci cu ei e foarte greu. Cu toate că și pregătit pot să te prinde, să te facă praful.
"Mazilu pleacă la Brighton cu vreo cinci kilograme de mușchi în minus"
Borza e un copil foarte talentat, e un copil care trebuie să crească, care trebuie să pună o masă musculară, să învețe tactic. Uite, pleacă Mazilu la Brighton, în iarnă, să vedem cât o să joace, pentru că una e să joci în România, alta e să joci acolo. Pleacă cu vreo cinci kilograme de mușchi în minus, liniștit, și cu vreo doi ani în urmă de antrenamente, cu toate că-i la Gică Hagi. Sunt alte antrenamente, alți adversari, alte meciuri. Nici meciurile jucate la noi nu te ajută, pentru că nu te antrenezi la nivelul ăla.
Gândește-te că el e atacant. Adică ca să joace... Atacanții, de obicei, sunt cei mai buni dintr-o echipă. Uite și la Genoa au dat 18 milioane de euro pe Retugui. Aduci un copil de 19 ani, joacă în locul lor? Niciodată! E greu. Poate doar dacă e crescut de Lepzig, Dortmund, Chelsea... Acuma, eu cred că ei l-au luat ca să-l pregătească doi-trei ani, după care să aibă o șansă să joace. Așa, să joace direct, e aproape imposibil.
"Pentru Cîrjan, venirea la Rapid e dezastruosă"
Cea mai bună dovadă e Cârjan. Cârjan a venit de la Arsenal Under-23 și uite la Rapid n-a mai jucat. A jucat primele meci. Pentru el e o mutare dezastruoasă. Scria un ziar că l-am făcut praf. Mie-mi place de el ca fotbalist, numai că alegerile care le faci în carieră te duc pe anumite drumuri. Acuma nu vreau să vorbesc de alți impresari, dar ai văzut ce s-a întâmplat cu Vlad Dragomir. De la Arsenal a ajuns în Cipru. Dacă asta este un progres, mie nu mi se pare. Cipru e prezentat ca un campionat peste cel românesc, dar noi suntem foarte slabi ca și nivel de campionat. Poate e un pic mai bun, nu zic nu. Dar să ajungi de la Arsenal să joci în Cipru, pentru mine e un dezastru. Aici e problema. De la juniori talentați până la a confirma e diferență mare.
Da, e adevărat ce spunea Cârjan, e greu să joci în fața lui Odegaard sau Havertz, dar eu alegeam tot Anglia, o echipă mai jos sau în Championship, în locul lui. Acuma, nu sunt eu impresarul lui, dar, din punctul meu de vedere, a făcut o greșeală mare. Dacă rămâne un an aici se obișnuiește cu ritmul și când se duce acolo chiar nu mai are nicio șansă. Asta e părerea mea. Tot îi trebuie un sezon împrumut în altă parte, deci un an e pierdut pentru el", a declarat Florin Manea pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News