Un fost jucător al lui Dinamo îl acuză pe Giovanni Becali că i-a ruinat cariera
Ioan Becali, acuzat de un fost dinamovist că i-a distrus cariera!
Cristi Daminuță, care a îmbrăcat tricoul lui Dinamo în 2010, îl acuză pe impresarul Giovanni Becali că ar fi principalul vinovat pentru faptul că nu a avut un parcurs mai bun în cariera de fotbalist.
Daminuță a semnat cu Dinamo în ianuarie 2010, însă a plecat de la echipă în vara aceluiași an. Fotbalistul cu două jocuri în tricoul alb-roșu consideră că principalul motiv pentru care nu a prins mai multe minute în echipa „câinilor” pentru că nu era reprezentat de impresarul Givanni Becali, care avea o influență majoră asupra oficialilor cluburilor din Liga 1.
„Am aterizat la Dinamo când domnul Giovanni dicta și făcea totul în privința jucătorilor. Iar cine nu lua parte la masa bogaților… era greu să te impui la Dinamo. Am prins perioada când erau și cinci accidentați sau suspendați și se făceau improvizații. Din mijlocaș stânga intra fundaș central. Se făcea astfel încât eu să nu fiu nici măcar a cincea roată la căruță.
Mi-au pus repede și eticheta de petrecăreț. Eu ce am făcut mi-am asumat, nu am zis că am fost ușă de biserică. Dar, nu eram singur. Dacă mergeam într-un club 15 jucători, a doua zi eram amendat doar eu sau scos din lot. Asta pentru că nu aveam protecția impresarilor. Știți ce putere avea Giovanni asupra conducătorilor și a jucătorilor… ce să mai dezvoltăm subiectul că e ca și cum m-aș lupta cu morile de vânt”, a spus Cristian Daminuță, la ProSport.
Cristian Damiuță a semnat cu ACS Poli la începutul anului 2020. 125 de mii de euro este cota de piață a fotbalistului ajuns la 31 de ani, potrivit transfermarkt.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News