VIDEO EXCLUSIV "Un suspans insuportabil!" L'Equipe a analizat grupa României. Ce scriu francezii de tricolorii lui Iordănescu

După debutul fulminant la Euro cu victoria la scor în fața Ucrainei, scor 3-0, naționala României a capitulat cu 0-2 în fața Belgiei în etapa a doua a grupelor Campionatului European din Germania.

Tricolorii au fost surprinși de forța ofensivă a Belgiei și au încasat gol încă din minutul doi. Nici după încasarea golului naționala României nu a reușit să fie periculoasă în prima repriză. Jocul s-a schimbat în partea secundă, însă Dennis Man nu a reușit să marcheze dintr-o situație foarte bună, iar cei care au trimis mingea în plasă au fost tot belgienii (De Bruyne, min. 80). S-a încheiat 2-0, iar România are nevoie de un rezultat pozitiv cu Slovacia pentru a obține calificarea în optimile de finală ale turneului final din Germania.

"Oricât de incredibil ar părea, în ciuda înfrângerii cu 0-2 în faţa Belgiei, sâmbătă, pe Rhein Energie Stadion din Köln, România rămâne liderul acestei Grupe E de un suspans insuportabil. Toate cele patru echipe merg în ultima etapă de miercuri cu acelaşi număr de puncte (trei), o situaţie fără precedent.

Susţinuţi de un contingent fabulos de 30.000 de fani entuziaşti şi dezlănţuiţi, care au rămas gălăgioşi şi dinamici de la început până la sfârşit, tricolorii au ajuns în această fază datorită unui atac mai bun (trei goluri marcate). Un egal cu Slovacia, miercuri, va fi suficient pentru ca oamenii lui Edward Iordănescu să avanseze în optimi.

Edward Iordănescu, fiul selecţionerului emblematic Anghel Iordănescu (73 de ani), care a condus România la patru turnee finale majore şi a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1994, priveşte spre viitor cu o anumită seninătate. El speră că această generaţie, care este cu siguranţă mai puţin talentată decât cea din "anii '90", din care făcea parte un anume Gheorghe Hagi, al cărui fiu Ianis a intrat sâmbătă din postura rezervă, îşi va scrie propria istorie", au scris cei de la L'Equipe.

După înfrângerea României în fața Belgiei, toate echipele din Grupa E au câte trei puncte. În ultima etapă se vor disputa următoarele partide: lovacia - România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina - Belgia (Stuttgart, 19:00).

Lotul României pentru EURO 2024

PORTARI: Horațiu Moldovan (Atlético de Madrid), Florin Niță (Gaziantep), Ștefan Târnovanu (FCSB)

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Burcă (Al-Okhdood), Radu Drăguşin (Tottenham), Vasile Mogoş (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Bogdan Racovițan (Rakow), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Adrian Rus (Pafos)

MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Konyaspor), Ianis Hagi (Alavés), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Darius Olaru (FCSB), Deian Sorescu (Gaziantep), Nicolae Stanciu (Damac), Adrian Şut (FCSB)

ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Florinel Coman (FCSB), Denis Drăguş (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Valentin Mihăilă (Parma), George Puşcaş (Bari)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!