SPECIAL Un talentat jucător al Farului vrea să revină sub comanda lui Gică Hagi. "Sper că m-a urmărit. Eu sunt pregătit"

Un talentat jucător al Farului vrea să revină sub comanda lui Gică Hagi. Sper că m-a urmărit. Eu sunt pregătit Fotbal intern

A promovat, după ce a dominat-o clar pe Dinamo, și acum vrea să revină la Constanța. 

Ștefan Duțu (20 de ani / 196cm) este unul dintre cei mai înalți fotbaliști din România și unul dintre cei mai buni juniori formați de Academia Hagi în ultimele cicluri. Acesta evoluează pe postul de fundaș central și a fost împrumutat la CS Afumați, echipă care a reușit promovarea în Liga 1, după câștigarea barajului cu CS Dinamo. Stoperul a avut o evoluție impecabilă în cele două meciuri și a impresionat cu agilitatea sa, forța și jocul de pase, în ciuda gabaritului. Acesta spune că se simte pregătit să revină sub comanda lui Gică Hagi, la Farul. 

La juniorii Viitorului / Farului, internaționalul U20 a fost titular într-o generație care a cucerit numeroasde trofee și care îi mai cuprindea pe Adrian Mazilu (Brighton & Hove Albion), Enes Sali (FC Dallas), Andrei Borza (Rapid), Eduard Rădăslăvescu (FCSB), Denis Bujor (Farul, împrumutat la Unirea Slobozia), Ianis Malama (Feronikeli 74), Patrick Dulcea (Farul, împrumutat la CFC Argeș), Luca Banu, Luca Andronache sau Ionuț Cojocaru (Farul). 

  • Un Talentat Jucator Al Farului Vrea Sa Se Reintoarca Sub Comanda Lui Gica Hagi Sper Ca M A Urmarit Eu 1

"Pentru mine este o experiență foarte bună la Afumați"

"Sunt extrem de fericit. Promovarea a fost obiectivul nosrtru de la bun început și suntem mulțumiți că l-am îndeplinit. Sunt născut și crescut la Constanța, sunt fan Farul de mic, așa că meciul cu Dinamo a avut o însemnătate mai mare pentru mine. Se știe că cele două galerii sunt rivale și meciurile dintre echipe sunt încinse. CS Dinamo este o echipă bună, dar nu a putut să își facă jocul contra noastră, nu cred că s-a pus vreun moment problema echipei care va promova.   

Pentru mine este o experiență foarte bună la Afumați, cred că m-a ajutat mult să mă adaptez la fotbalul de seniori. Am 20 de ani, evoluasem doar la juniori, la grupele de la Academia Hagi, și la echipa secundă a Farului. Momentan mă bucur de această promovare și voi discuta cu clubul de care aparțin, nu știu dacă voi rămâne să joc și în Liga 2 sau voi fi rechemat de Farul. Pot să spun că m-am simțit bine la Afumați, avem un grup foarte bun și nu aș fi nemulțumit să fiu lăsat să continui încă un an aici, cred că m-ar ajuta să mă dezvolt și mai bine. 

"Simt că sunt pregătit fiu păstrat în lotul Farului pentru noul sezon de Liga 1"

Dar eu simt că sunt pregătit să fiu păstrat în lotul Farului pentru noul sezon de Liga 1, eu sper să fac pasul cât mai repede. Decizia e a clubului și a antrenorilor de acolo. Nu am discutat cu domnul Hagi, dar cred și sper că m-a urmărit la Afumați. Dacă nu dumnealui, măcar cineva din staff. Ar fi un vis devenit realitate să joc pentru Farul, pentru că, așa cum am spus, sunt fan de mic al echipei.  

La academia domnului Hagi sunt cele mai bune condiții din țară, a fost o experiență unică, pentru că am lucrat cu cei mai buni antrenori de juniori din țară și am fost coleg cu unii dintre cei mai valoroși jucători români din generația mea. 

"Am mai întâlnit fotbaliști la fel de înalți doar la meciurile internaționale"

Am 197 cm înălțime, cred că sunt printre cei mai înalți fundași centrali din România, dacă nu cel mai înalt. Am mai întâlnit fotbaliști la fel de înalți doar la meciurile internaționale, când am fost selecționat pentru naționala de juniori, sincer în România adversarii sunt cu un cap mai mici. Nu știu cum am crescut atât, cred că e ceva genetic, bunicul meu este destul de înalt, cred că de la el am moștenit trăsătura aceasta. Nu am făcut baschet sau handbal, fotbalul a fost unica mea dragoste de mic. Nu pot spune că îi privesc de sus (râde), poate doar la figurat, pentru că domnul Hagi ne-a învățat să fim mereu profesioniști, să nu desconsiderăm adversarii, să fim concentrați mereu.  

Pot spune că idolul meu este Sergio Ramos, cred că este unul dintre cei mai buni fundași pe care i-am văzut vreodată. Am încercat să mă inspir un pic de la el, pentru că îmi place foarte mult cum joacă. Dar încerc să urmăresc atent meciurile și să 'fur' orice văd folositor la un fundaș central, mai ales dacă este unul cu profilul meu. Culmea, în ciuda înălțimi, îmi place foarte mult campionatul spaniol, se pasează mult și se dorește posesie începând de la fundași, adică exact ceea ce am învățat de la domnul Hagi. Sper să ajung acolo, dar deocamdată am mult de muncă că să mă dezvolt cum trebuie", a declarat Ștefan Duțu pentru Sport.ro.

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!