Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Sochaux pentru transferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou (foto, 26 de ani).

Născut în capitala statului Coasta de Fildeş, Abidjan, Macalou a început fotbalul la Meudon, în Franţa. Ulterior, a făcut trecerea la echipa secundă a celor de la Sochaux, pentru ca mai apoi, să evolueze la Louhans-Cuiseaux şi MDA Chasselay (actuala GOAL FC).

În iarna lui 2021, Macalou a fost achiziţionat de către clubul de ligă secundă Valenciennes, reuşind să marcheze un gol în cele 12 meciuri în care a fost pe teren în partea a doua a sezonului 2020-2021.

Potrivit news.ro, stagiunea 2021-2022 a adus un împrumut pentru Macalou, la Le Mans, în liga a treia, pentru care a strâns 33 de prezenţe în toate competiţiile, contribuind cu nouă goluri şi două pase decisive. În sezonul următor, africanul a jucat tot pentru o formaţie din al treilea eşalon, Red Star, unde a marcat 7 goluri în 29 de partide.

Vara lui 2023 a adus despărţirea de echipa de care a aparţinut doi ani şi jumătate, Valenciennes, fiind transferat de către Sochaux. În primul an la fosta formaţie de primă ligă, a strâns 30 de meciuri în toate competiţiile, reuşind nouă goluri şi trei assist-uri, iar în sezonul în curs a marcat de şase ori şi a oferit o pasă decisivă în partidele din eşalonul terţ şi în Cupa Franţei.